Marius Tucă, urare pentru mama lui! Cine este femeia care i-a dat viață și ce relație au. Lucruri neștiute din copilăria jurnalistului. Cel mai mare regret și cea mai mare realizare

Într-un interviu acordat vara trecută pentru Fanatik, chiar când omul de presă împlinea 58 de ani, Marius Tucă ne spunea mai multe despre copilăria lui, Practic, spunea el, reușita lui în viață se datorează mamei sale.

Eu cred că am reușit, în primul rând, prin tot ce am făcut, să nu o fac de rușine pe mama. Gândul că aș putea s-o dezamăgesc vreodată pe mama m-a făcut să reușesc în cele mai mari provocări pe care mi le-a adus în față viața”, spunea el în iulie 2024. Atât de apropiată e relația lor, atât de mult își prețuiește mama.

Nu doar că a reușit din punct de vedere profesional – cu toții suntem martori ai carierei sale – dar și viața lui de familie e una împlinită. Are lângă el de mulți ani o femeie cu care împarte bune și rele și care i-a făcut darul cel mai de preț în viață.

Marius tucă, cea mai emoționantă declarație pentru Neguța și Daria

„În primul rând, trebuie să spun că eu am primit un cadou unic în ziua în care am împlinit 32 de ani. 29 iulie, ziua este și ziua Dariei. Ea este născută în aceeași zi cu mine, este leu, că și mine.

Sărbătoarea asta este dublă în fiecare an. Cred că încet- încet Daria are să-mi ia locul și în calendar, fiind născută în aceeași zi.

Apropo de familie, printre marile respirații am închegat un cămin, o familie în care Daria este soarele, cerul și pământul nostru, al meu și al soției mele, Neguța, iar amândouă sunt viața mea.

Pot să spun liniștit că, fără Daria și Neguța, succesul meu, pur și simplu nu ar fi existat. În ele a stat echilibrul meu, ele au fost punctul și de la capăt, ele au fost nesomnul și visele, ele amândouă au fost și sunt totul”, suna emoționanta confesiune făcuta de Tucă în 2010 pentru Agerpres.

Anii au trecut, dar nimic nu s-a schimbat în plan personal pentru fostul om de televiziune. Poate nu mai are nuanța părului de odinioară, poate privirea i s-a mai îmblânzit, poate fata i-a crescut. Mult.

tuca-insuratoareSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22

”Cea mai mare realizare a mea este Daria, cu tot ce înseamnă ea. Faptul că a avut o copilărie minunată, alături de bunici, o iau ca pe o realizare a mea. A făcut școala pe care și-a dorit-o, la Londra. Daria însumează multe realizări, din toate punctele de vedere”, mai spunea tatăl Marius Tucă anul trecut. Și într-adevăr, fata lui, Daria, are 26 de ani și e un om pe propriile picioare, cu o diplomă frumoasă în CV: Regie-Film.

A făcut Regie-Film, a avut un film de absolvire pe care l-a trimis și a luat un premiu la un festival la Roma, un film de comedie. Are drumul ei.

Eu mă gândesc la ea în permanență. Este o relație pe care am construit-o din prima zi, din prima zi în care ne-am cunoscut. Pentru că am apărut puțin mai târziu în viața ei, când ea spunea deja „mamă’ și eu nu știam că spune pentru că programul era de așa natură. Și de atunci vorbim aproape în fiecare zi, ne sfătuim. E acolo.

Am dus-o în lumea asta a mea, în teatru, fac un festival de teatru, în lumea muzicii, fac un festival de muzică în Vama Veche și tocmai mă străduiesc să fac ediția a 15-a și tot ce înseamnă artă.

Cred că am crescut-o frumos și atunci e mult mai simplu să am o relație cu ea atât de frumoasă”, spunea Marius Tucă anul trecut în podcast-ul lui Mihai Morar.

Poezie pentru Daria

Și tot anul trecut, de ziua ei, îi făcea cel mai frumos cadou: sufletul său, pus pe hârtie, în versuri: ”Cum viaţa mă răsfaţă zi de zi/ Şi ziua mea e-n fiecare zi/ Atunci ziua în care e ziua mea de naştere/ E o zi oarecare/ Ziua cu rele şi cu bune/ Soro lume/ Dar ziua cu cel mai frumos nume/ Ziua Dariei, numele Dariei/ La mulţi ani, Daria!”, este textul scris de Marius Tucă și publicat pe Instgram, ca o dovadă publică de dragoste.

E de acord cu fata lui și o sprijină în orice cale ar alege: ”Are drumul ei și o susțin în tot ceea ce face, chiar dacă uneori se poate să greșească”, spunea el acum doi ani.

Nu s-a băgat în viața ei nici când a fost vorba despe amor: ”Nu am avut nicio problemă, încă de la 18 ani când a avut un prieten. Daria are 23 de ani, de abia împlinește 24 de ani. Adică e copilul meu și în continuare mă uit la ea ca la un copil, dar și ca la un om care își ia profesia, școala pe care a făcut-o, în serios și se gândește la asta, să scrie, să regizeze, ceea ce este un lucru extraordinar”, spunea Marius Tucă în 2022.

“Lumea nu știe nimic despre mine, din păcate sau din fericire. Se raportează la Marius Tucă Show de fapt. Se gândesc la băiatul cu bretele care făcea, în anii ’90, o emisiune tv unde executa politicienii pe bandă rulantă”, spunea el în interviul de anul trecut. Și pare că chiar așa stau lucrurile.

Citește și:

Ce mai face Gina Gogean, gimnasta noastră medaliată la Jocurile Olimpice? Drama teribilă pe care a trăit-o anul trecut

Un destin sfâșietor: Irinel Columbeanu și-a ales locul de veci. Cine se va ocupa de înmormântare. De la lux și opulență, la singurătate și resemnare