Ne amintim, desigur, de Anghel Iordănescu și de iconițele pe care acesta le săruta în timpul meciurilor echipei naționale. Unii l-au apreciat, alții l-au ironizat pentru credința afișată și pentru că invoca ajutor divin în acest mod. Un lucru e cert: credința în Dumnezeu este o convingere pe care o are și Edward Iordănescu, fiul lui Anghel Iordănescu.
Duminică, 30 iunie, selecționerul și ai lui au mers la biserica românească din Würzburg, unde au asistat la liturghie, notează gsp.ro, care publică și imagini de la fața locului.
„Staff-ul românesc, în frunte cu selecționerul Edward Iordănescu, secunzii Ionel Gane, Florin Constantinovici și Alexandru Radu, dar și Valeriu Argăseală şi Vlad Munteanu a sosit la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg, care a fost înființată acum mai bine de 25 de ani.
Membrii delegației au asistat la slujba oficiată de părintele Ghelasie Păcurar, cel care le-a fost alături înainte de meciurile cu Ucraina şi Slovacia. Au stat puțin peste o oră, iar la plecare selecționerul a avut timp și de o poză cu câțiva fani”. Fotografii: gsp.ro. Mai multe imagini, AICi
Edward Iordănescu, despre credința în Dumnezeu
„N-am vorbit de credință nu că cineva m-ar fi judecat într-un fel sau altul. Nu mă interesează lucrul ăsta. Ci pentru că sunt lucruri intime. Știți că provin dintr-o familie credincioasă.
Atunci când faci tot posibilul să fii corect, să fii drept și ești implicat total în munca ta, loial locului unde muncești, normal că ești răsplătit. Mereu am plecat cu crezul ăsta în suflet! Mai departe, fiecare are gândirea lui.
Suntem un popor creștin, suntem un popor care este apropiat de Dumnezeu. Nu știu dacă echipa a preluat de la mine sau nu, dar și băieții au un discurs similar și mă bucură asta.Ne dorim să avem ajutor de la Dumnezeu și nu ascund treaba asta! Tot timpul am crezut în lucrul ăsta”, spunea Edi, potrivit sursei citate.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 9Selecționerul României, mesaj important înainte de România-Olanda la Euro 2024
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat luni că meciul tricolorilor cu Ţările de Jos (n.r. Olanda şi-a schimbat numele la 1 ianuarie 2020), din optimile Euro-2024, este unul de „acum ori niciodată”, o şansă cu care te întâlneşti o dată în viaţă.
„În mod cert ne aflăm în faţa celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experienţa lui uriaşă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită.
Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiţie şi sacrificiu. Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiţie fără precedent şi sacrificiu total într-o singură direcţie.
Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieţii sunt pregătiţi, acum spun că sunt pregătiţi dar e nevoie şi de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult?
Ceea ce am obţinut până acum nu e deloc puţin. Dar cei care îşi iau soarta în propriile mâini, ca bărbaţi adevăraţi, sunt cei care nu se mulţumesc nici cu mult, nici cu puţin. Sunt cei care vor TOT!
Când milioane de români cântă în acelaşi timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: „Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte”.
E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlneşti o dată în viaţă. Iar dacă grupul va reacţiona după chipul în care a fost construit şi a performat, atunci îşi va croi cu adevărat o soartă. Un destin”, a afirmat Edward Iordănescu.
Naţionala României va întâlni echipa Ţărilor de Jos, marţi, în optimile de finală ale Euro 2024, de la ora 19.00, la Munchen.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.