Într-un mesaj postat pe Internet, Ozzy Osbourne a anunțat în stilul colorat, caracteristic, că nu este pe moarte şi nici nu intenţionează să se retragă, în ciuda problemelor medicale.

„Nu sunt pe moarte, mă recuperez. Durează însă puţin mai mult decât am crezut cu toţii”, a spus fostul lider al trupei Black Sabbath.

Operație la coloană și gât, pneumonie și o infecție la mână

Osbourne a fost spitalizat de mai multe ori în ultimul an în urma unei căzături care a necesitat o intervenţie chirurgicală amplă la coloana vertebrală şi gât, precum şi în urma unor alte probleme medicale – pneumonie, complicaţii cauzate de gripă şi infecţii la nivelul mâinii.

Aceste urgenţe medicale împreună cu alte dificultăţi cu care s-a confruntat artistul au dat naştere la speculaţii în presa tabloidă că viaţa lui ar fi în pericol.

Artistul a ținut să demonteze aceste speculații, spunând că se recupereaz, încet, dar sigur. Osbourne a spus că ”s-a plictisit de moarte” să stea în pat toată ziua, adăugând că ”va trebui să mai aveţi puţină răbdare”.

„Amân turneul european pentru că nu sunt pregătit. Nu mă retrag din activitate – mai am concerte de susţinut -, dar când voi reveni în turneul american, vreau să fiu complet pregătit să urc pe scenă şi să vă uimesc”, a adăugat artistul.


”No More Tours 2”, turneul solo al artistului, a fost deja amânat de două ori.

Spectacolele din Europa au fost reprogramate să înceapă în ianuarie 2020. Concertele din America de Nord, reprogramate începând cu mai 2020, se vor desfăşura conform programului, a precizat miercuri compania care se ocupă de promovarea spectacolelor, Live Nation.

Vezi și Fiul lui Ozzy Osbourne, atacat brutal în plină stradă. Era hotărât să-l înjunghie!

Citește și: