Terapia e străveche la noi în țară și aproape că nu există bunică care să nu o fi aplicat. Dar să te gândești că actorul Dwayne “The Rock” Johnson, starul unor filme ca Regele Scorpion sau al seriei Fast & Furious, un munte de om, fost luptător de wrestling, încearcă o astfel de terapie e incredibil.

În vârstă de 48 de ani, actorul cu o avere de 400 de milioane de dolari, care și-ar permite orice medic din lume, a încercat această terapie și se declară mulțumit.

”Arată mai peiculos decât este, dar m-am simțit bine”, a scris el pe Instagram, unde a postat o fotografie care îl prezintă la bustul gol și cu urmele de ventuze pe spatele impresionant.

”Întotdeauna caut noi tehnici ca să-mi păstrez corpul meu de dinozaur bătrân de 250 de milioane de ani în echilibru și în stare optimă”, scris el.

De menționat e că actorul a avut 4 operaţii la genunchi, o opreaţie de hernie, o ruptură a tendonului lui Ahile şi încă alte probleme medicale de la luptele libere pe care le-a practicat.

”Avem un singur trup și trebuie să avem grijă de el”, a mai scris el, un bărbat extrem de ocupat și un tată dedicat.

Terapia cu ventuze este o formă alternativă de medicină. Se presupune că această metodă elimină toxinele din corp, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, creşte imunitatea, reduce inflamaţiile, calmează sistemul nervos, îmbunăţeşte starea generală.

Vezi și Dwayne Johnson e tată a treia oară: Are o casă plină de fete. Fotografie adorabilă cu micuța

Citește și:

Prințul Philip a fost operat pe inimă. Ducele de Edinburgh are 99 de ani. Care e starea lui?

Cu ce zestre a intrat Ioana Simion în căsnicia cu Ilie Năstase. L-a luat pe tenismen pentru bani? Partaj pe Bentley, genți și pantofi?