Cine are animal de companie înțelege cel mai bine durerea prin care trece acum Ovidiu Cuncea. Cățelul lui, în vârstă de 14 ani, a murit după ce a făcut un AVC, iar vestea a fost anunțată chiar de către actor, pe rețelele sociale. „Am pierdut cel mai bun prieten. E foarte greu… Din inima mea nu vei pleca niciodată. Adio, înger păzitor!”, a scris acesta.

Patrupedul a mai trăit o lună după accidentul vascular cerebral, dar tratamentele, grija medicilor și a stăpânului nu au putut să-i prelungească viața. Pe 15 august, Ovidiu Cuncea anunțase că prietenul lui necuvântător are nevoie de rugăciuni. „Am făcut AVC… am spre 14 ani… rugați-vă să trăiesc”, a scris el ]n dreptul unei imagini sfâșietoare cu bichonul. Sute de comentarii de la fani curg acum pe pagina lui de Facebook, de la oameni care empatizează și care au trecut și ei prin aceeași durere.

caine-ovidiu-cuncea-4SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cum a devenit preot Ovidiu Cuncea

Ovidiu Cuncea a fost una dintre cele mai apreciate vedete TV în anii 2000. Ni-l amintim de la emisiunea “Ciao, Darwin!”, care a debutat la Antena 1 în 2003, și unde Ovidiu făcea echipă cu Dan Negru, prezentatorul show-ului, dar și cu Roxana Ionescu, alias Mama Natură. Ovidiu Cuncea a mai realizat emisiunea „Vreau să fiu mare vedetă”, difuzată tot de Antena 1. În stagiunea curentă de la TNB joacă în piesele “Dineu cu proști”, “Revizorul”, „Incognito” și „Preșul”. Actorul a avut însă mereu o chemare și către biserică, iar acum doi ani, în cadrul unei emisiuni de la PRO TV, el a povestit cum a devenit preot.

„Am făcut seminarul teologic înainte de ’90. Am simțit în permanență ceva care îmi spunea că trebuie să fac asta. Mergeam la biserică ca un tânăr, dar nu stăteam în genunchi toată ziua. Am primit asta de la bunici. Ne puneau să spunem rugăciuni”, a declarat Ovidiu Cuncea la „Vorbește lumea”, de la PRO TV. „Tatăl meu nu m-a încurajat să dau la Teatru. Își doreau să fiu preot. M-ar fi văzut la o parohie apropiată de ei. Sunt primul actor al teatrelor din România care face și asta. Înainte de hirotonie am vrut să renunț. Am fost hirotonit în Grecia, acolo mai erau încă trei episcopi. S-a creat o tensiune și am avut un sentiment că dacă deranjez să nu mai fac. Apoi am rămas în rugăciune și s-a limpezit totul”, a mai spus Ovidiu Cuncea.

Ovidiu Cuncea a divorțat de soția cu care are doi copii

În viața personală, lucrurile nu au stat foarte roz pentru preotul-actor. După două decenii de mariaj, Ovidiu Cuncea a divorțat de soția lui, Elena Cristina Lupașcu, cu care are doi copii: Sara (22 de ani) și Petru (23 de ani). Soția actorului a fost cea care și-a dorit despărțirea, iar divorțul s-a pronunțat la Judecătoria Sectorului 3 din Capitală pe data de 28 iunie 2019, potrivit portalului instanțelor de judecată. Într-un interviu pentru Antena Stars, Ovidiu Cuncea a recunoscut că divorțul a survenit și ca urmare a deciziei lui de a deveni preot. Nu a digerat bine decizia mea, nu cred că a înțeles. Când eram diacon, soția a spus: «Te-ai schimbat, ești altă persoană»”, a spus el la Antena Stars.

Citește și: Motivul pentru care actorul Silviu Biriș vrea să îmbrace hainele preoțești: „Am simțit că sunt la pământ…”

Citește și: Simona Bălănescu și Rareș Dragomir, la un pas de divorț: „Când ești căsătorit nu ești scutit de momente grele”