Am văzut-o la „Asia Express”, alături de fiica ei, Maria Speranța, apoi la „Te cunosc de undeva”, dar și pe scena Teatrului Odeon sau a Teatrului de Comedie, unde se simte ca acasă. La 66 de ani, Adriana Trandafir este în plină formă, are un tonus de invidiat și un zâmbet pe care cu greu i-l poți întuneca. A făcut-o însă viața, de câteva ori, când actrița a trecut prin niște cumpene cumplite. Despre una dintre dramele vieții ei, despre care nu știa multă lume, a povestit într-un interviu pentru Fanatik.ro.

Adriana Trandafir: „Eram debusolată total, mă gândeam să mă sinucid”

La 29 de ani a trăit una dintre cele mai sfâșietoare dezamăgiri în dragoste. A vrut chiar să-și ia viața. „Am mai trăit ceva grav, s-a întâmplat în anul 1985, când am avut actele depuse pentru a pleca în America, unde aveam o poveste de iubire. Cât am luptat, câte am îndurat de la Securitate, nici nu vreau să-mi citesc dosarul. Ani de zile am luptat pentru bani și pentru viză. M-am scos de peste tot, televiziune și radio. Până la urmă am obținut viza și s-a întâmplat ceva, o poveste în care, într-o noapte, a trebuit să iau decizia dacă să plec sau să rămân. Băiatul pe care-l iubeam acolo nu m-a mai așteptat, se însura cu alta. În noaptea în care am aflat am albit. În România nu mai aveam nimic, fără radio și fără tv, mă certasem cu părinții, aveam doar o rochie de mireasă și verighetele pregătite.

Am fost și am depus pașaportul la secția de pașapoarte, am renunțat la viză, spre stupoarea tuturor oamenilor legii care 2 ani au încercat să mă convingă să nu plec. Am lăsat pașaportul acolo, eram debusolată total, mă gândeam să mă sinucid. Mergând pe stradă am dat de doamna Elena Deleanu, directoarea de la tearul Giulești. Ea mi-a salvat viața. Exact în seara aceea mi-a pus spectacol și m-a salvat”, a povestit Adriana Trandafir pentru Fanatik.ro.

adriana-trandafir-4SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Anul trecut, când a participat la „Asia Express”, Adriana Trandafir a vorbit despre suferința pe care a trăit-o atunci când primul soț i-a luat băiatul, pe Ștefan Bogrea. Micuțul avea doar 7 ani atunci. Crunt este că martor la proces a fost chiar tatăl actriței. Însă, cu trecerea timpului, fiul Adrianei s-a reapropiat de mamă, iar acum încearcă să recupereze timpul pierdut.

Citește și: Secretul bine păzit al Adrianei Trandafir. Mărturisiri cu lacrimi în ochi despre mama sa reală. Cum a aflat că era înfiată

Citește și: Maria Speranța, fiica Adrianei Trandafir, dezvăluiri despre Asia Express: «A fost greu să fim amândouă împreună»