Scientologia se opune chimioterapiei și radioterapiei, iar Travolta a încălcat regulile cultului când a încercat să-și scape soția de cancer. Urmează o decizie grea pentru el: părăsește secta sau rămâne credincios?

După pierderea devastatoare pe care a suferit-o când soția lui, a murit de cancer, John Travolta va trebui să facă o alegere importantă. De 45 de ani, el este membru al bisericii scientologice, iar acum credința lui este puternic zdruncinată după ce a încălcat mai multe reguli importante ale acestui cult.

Travolta a anunțat recent că soția lui, Kelly Preston, cu care era căsătorit de aproape 30 de ani, s-a stins din viață duminică 12 iulie, în urma luptei cu cancerul la sân, la vârsta de 57 de ani. „Kelly a dus o luptă curajoasă, ajutată de dragostea și susținerea multora”, a scris actorul pe Instagram.

În mesajul său, el le-a mulțumit și cadrelor medicale care s-au ocupat de Kelly: „Eu și familia mea le vom fi veșnic recunoscători doctorilor și asistentelor de la MD Anderson Cancer Center și tuturor centrelor medicale care ne-au ajutat.”

MD Anderson Cancer Center din Houston este una dintre cele mai avansate instituții medicale din Statele Unite în tratarea cancerului, iar în prezent este considerat cel mai bun spital american în acest domeniu.

Citește continuarea pe eva.ro. Vezi ce crede scientologia despre cancer.