„În cazul in care nu aveaţi pe cine sa înjuraţi: nu ma vaccinez şi nu port masca.”, a notat actorul.

Fanii au reacționat imediat și s-au arătat de-a dreptul șocați de declarația îndrăgitului actor. Postarea lui s-a viralizat, iscând o adevărată isterie pe rețelele de socializare, având aproape 500 de share-uri, mii decomentarii și de reacții. În timp ce unii l-au lăudat. prezentatorul emisiunii „Visuri la cheie” a fost și aspru criticat pentru atitudinea lui, iar fanii i-au spus cuvinte grele.

„Să fii inadaptat vremurilor în care trăiești e dreptul tău, dar de ce simți nevoia să te lauzi cu asta?”, „Este alegerea ta. Nimeni nu este perfect ”, „Cel mai probabil omu’ a avut Covid, a trecut uşor peste el, deşi este în grupa de risc, iar acum nu mai poarta masca şi nu se vaccinează pt ca a facut anticorpi. În alta ordine de idei, i-as recomanda sa meargă pana la camera de garda de la Bals, sa vadă acolo tineri care abia respira, cu măştile pe fata, aia nu au avut norocul lui”, „Nu ai fi singura dezamagire… Ma refer la oameni de la care as fi avut pretentii”, „ Eu port mască. Am avut Covid, că am luat de la fraieri care nu poartă şi tuşesc pe unde apucă fără să pună mâna la gură, sau pun mâna la gură şi pe urmă ating orice în jurul lor”, ”Virusul ăsta e mai periculos decât credem și acționează pe mai multe paliere. Pe unii îi îmbolnăvește și le ia respirația, altora le ia mințile. Sănătate și însănătoșire grabnică vă doresc”, „Lasă Dragos Bucur că purtăm noi mască. Și ne vaccinăm noi. Cine știe, poate ai vreo boală, ești vulnerabil. Dacă ești imunodeprimat nu se recomandă vaccinarea oricum. Dar nu-ți face griji, o să purtăm noi mască. Ca să putem să mergem iar la cinema și la teatru și să putem evita intenționat toate chestiile în care apari tu”, „Nu a zis nimeni că e nevoie să ai creier și cunoștințe de cercetător științific pentru a juca în filme. Poți avea talent ca actor și să nu prezinți urme de gîndire critică, nu ai fi primul. Dar nu e musai să te și lauzi cu asta. ”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor.

Declarația lui Dragoş Bucur este cu atât mai șocantă cu cât, acesta a avut coronavirus în septembrie 2020. Emisiunea pe care o prezintă la Pro TV, „Visuri la cheie”, şi-a întrerupt filmările după ce acesta a fost depistat cu COVID-19.

Citește și:

Alina Laufer, primele declarații după ce a ajuns de urgență la spital: „Orice zi câștigată este binevenită”

Adda se confruntă în continuare cu probleme de sănătate. Ce diagnostic i-au pus medicii?