Dinu Maxer a organizat o excursie în Dubai, unde s-a înfiripat relația lor. A tratat-o pe iubita lui din ultimele luni ca pe o regină, făcând planuri pentru o croazieră cu cină romantică și câte și mai câte. Numai că planurile le-au fost stricate de potop! A plouat cu găleata în Dubai, astfel că îndrăgostiții s-au văzut prizonieri în camera de hotel.

Artistul chiar a piublicat pe rețelele de socializare imagini apocaliptice cu străzile inundate, pe unde nici măcar mașinile nu mai puteau circula.

„Aici a fost o furtună groaznică! În acest moment, noi suntem blocați în hotel chiar de ziua Magdei.

Aveam cumpărată o croazieră cu cina romantică cu tot, am vrut să-i fac surpriză Magdei și să o sărbătoresc cum se cuvine. Dar, la acest moment, nici nu știm dacă putem ajunge, pare aproape imposibil.

Străzile sunt inundate, nu se poate merge cu mașina. Noi avem o mașină închiriată, dar e riscant să ieșim din hotel. Plouă de aseară încontinuu, abia acum s-a oprit.

Dar, cum ei nu au canalizare, apa va persista mult și bine!”, a declarat Dinu Maxer pentru Click!.

Dinu i-a dedicat o poezie iubitei, de ziua ei

Cu câteva ore înainte de a începe furtuna, Dinu i-a dedicat în avans și câteva versuri iubitei sale, care urma să fie sărbătorită în cursul zilei de marți. Dinu, în vârstă de 50 de ani, este îndrăgostit până peste cap de Magdalena, bruneta care i-a luat mințile în pași de bachata.

„Așa i-am împlinit prima dorință de ziua ei! La mulți ani, Maria-Magdalena Chihaia! La mulți și muzicali ani lângă mine!

<> și asa am descoperit că tu ești <>. Așa că de ziua ta…<>(n.r: Dansează cu mine prin deșert) pe o <> în Dubai!”, a fost dedicația în versuri, făcută de Dinu iubitei sale, pe pagina de socializare.

Dedicație la care Magdalena, care a împlinit 38 de ani, a răspuns: ”Mulțumesc my love, Dinu Maxer, pentru toate surprizele!”.

s-au-fotografiat-in-dubaiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Dinu Maxer și Magdalena Chihaia vor împlini în luna Iunie un an de relație. Solistul de la trupa Axxa și-a găsit alinarea în brațele frumoasei brunete după divorțul de Deea, femeia cu care are doi copii, pe Andreas și pe Maysa. După divorț, băiatul a rămas să locuiască cu el, iar fata stă cu mama.

Cu ce se ocupă iubita lui Dinu Maxer

Magdalena Chihaia activează în lumea artistică, la fel ca partenerul ei, fiind talentată în mai multe domenii. Așa se face că ea și Dinu Maxer se cunoșteau de foarte mult timp și au mai colaborat în trecut, înainte de a forma un cuplu. Magdalena este dansatoare, coregrafă, dar și actriță de teatru și MC la diverse petreceri. Are și o firmă care se ocupă de organizarea de evenimente.

La fel ca iubitul ei, Magdalena Chihaia a mai fost căsătorită în trecut și a divorțat. Aceasta nu are copii din mariajul anterior, însă se înțelege de minune cu fiul și cu fiica partenerului ei, pe care i-a cunoscut la începutul relației lor.

Dinu Maxer și iubita, prima apariție TV împreună. Cum a început povestea lor de dragoste: „A fost un șoc pentru mine să cunosc o femeie care este oglinda mea!”

”A început printr-o prietenie și ne-am cunoscut la un eveniment unde Dinu a venit împreună cu bunul nostru prieten comun, Florin Burescu, am făcut cunoștință. Eu nu știam că Florin vine cu Dinu, eu am fost fan Axxa toată adolescența. Eu nu am știut că el a văzut personajul meu de la iUmor”, a precizat, la un moment dat, iubita lui Dinu Maxer, cu privire la începutul relației cu artistul.

Dinu Maxer are o nouă iubită! Solistul, surprins la mare cu o celebră brunetă de la iUmor

Vezi și Iubita lui Dinu Maxer, despre cum se înțelege cu copiii acestuia, dar și cu viitoarea soacră: ”Mama îl adoră și îl răsfață” dar și Cum se înțelege iubita lui Dinu Maxer cu copiii lui: ”Pentru copiii lui Dinu nu vreau să fiu mămică”

Citește și:

Ilie Năstase și legendele sportului, apariții de Oscar la Sala Palatului. 30 de imagini de colecție cu Nadia, Hagi, Popescu, Țiriac, Potec, Bellu, Bitang și Boris Becker

Ana Maria Pal a plecat în lacrimi de la Survivor: „Nu mai zic nimic”. O seară cu unificare, petrecere și flirturi