Dinu Maxer a povestit, în cadrul emisiunii În Oglindă, moderată de Mihai Ghiță, despre cum a fost perioada în care a negat iubirea maternă, aflându-se între cei doi părinți ai săi, atât înainte, cât și după divorț. După ce mama sa s-a recăsătorit, acesta a observat că cel care i-a devenit mamei sale soț a schimbat-o mult, drept pentru care i-a și mulțumit, asta pentru că mama sa a trăit multă vreme prin prisma frustrărilor adunate odată cu divorțul.
„Mama, într-adevăr, nu a existat pentru mine câțiva ani. Am negat dragostea maternă, iar după aceea mi-a fost foarte greu, când am recâștigat omul.
Ea a trăit foarte mult prin prisma acelui divorț, iar frustrările ei, eu le simțeam mai ales când vorbeam cu ea. În momentul în care mama a redevenit un alt om, eu i-am spus și actualului ei soț că a schimbat-o și că îi mulțumesc foarte mult”.
La adresa celui care i-a devenit soț mamei sale, Dinu are numai cuvinte de bine. ”Ne-am înțeles bine. Și tatăl meu l-a apreciat pe acel om cât a trăit. N-a avut niciodată un cuvânt împotriva lui. Discuțiile astea le-am purtat recent.
A fost o luptă în mine să îmi reaccept mama, să dezgrop sentimentele pe care le îngropasem undeva adânc, în așa fel încât să nu îmi jignesc tatăl. Aici era problema, tatăl meu fiind destul de sentimental în zona asta. Când plecam la mama sau cu mama, îl deranja, îl simțeam. Mi-am dat seama că exagerează și nu am mai acceptat”, a povestit Dinu Maxer.
Însă declarațiile lui Dinu Maxer au fost înțelese greșit, spune el, drept pentru care a revenit asupra subiectului, recent, într-o altă emisiune. Pentru a nu se înțelege că și în prezent relația cu mama sa e una tumultuoasă, artistul de 50 de ani a revenit cu câteva precizări.
„Au fost înțelese greșit lucrurile. M-a durut atât pe mine, cât și pe mama, fiindcă într-adevăr, eu am avut o viață tumultuoasă. Nu aș fi reamintit-o, nu aș fi scos-o la iveală, deoarece am observat o similitudine. Andreas, în clasa a V-a, semestrul I, părinții lui au divorțat, eu și Deea, ce s-a întâmplat identic în viața mea”, a declarat Dinu Maxer la Antena Stars.
Dinu Maxer a fost crescut mai mult de tată
Dinu Maxer mai spune că, deși și-a dorit să nu se ajungă la divorț, a conștientizat că este mai bine așa, astfel încât cei doi copii ai săi să crească într-un mediu prielnic dezvoltării lor și cu ambii părinți implicați.
Artistul a crescut mai mult cu tatăl și spune că nu avrea ca prin asta să treacă și copiii lui.
„Eu am fost total împotriva acestui divorț până când am acceptat, am înțeles motivele și am zis că mergem înainte cu zâmbetul pe buze și să avem custodie comună a copiilor, un alt lucru pe care am încercat să-l fac luptând cu cutumele trecutului, în care eu a trebuit să aleg între părinți.
Părinții mei au fost extrem de efervescenți unul împotriva celuilalt și nu au putut să colaboreze. Eu, la un moment dat, copil fiind, a trebuit să decid cu cine rămân și am rămas cu tatăl și să întrerup, cumva, acest război”, a mai spus artistul.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/03/dinu-maxer-si-mama-lui.jpg)
Dinu Maxer, despre tatăl său
La adresa tatălui său, decedat de acum doi ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată în 2017, artistul are numai cuvinte de bine.
Dinu Maxer a povestit, tot în podcast, și despre cum a fost tatăl său în toată această perioadă, de divorț și după divorț. Părinții săi își aruncau reproșuri unul celuilalt, el ajungând în unele momente să fugă de ei.
„După spusele mamei, dacă îl pot caracteriza așa, dacă era la fel de bun soț precum tată, era cu el. Un tată extraordinar de bun.
Tată ca bolile rare, adică unul la 100.000 de persoane!
Ea era un vulcan de reproșuri. Mama îmi argumenta de ce tata nu e ok pentru mine, tata îmi argumenta de ce mama nu e ok pentru mine. Sau de ce e mai bine să fiu cu ea. Acel război al lor se răsfrângea asupra mea. Eu, în momentul divorțului, m-am retras. Ajungând la Uricani, iar eu locuind acolo vreo doi ani, a venit de vreo două ori și eu am fugit de ea”, povestește cu tristețe Dinu Maxer. Din fericire, acele vremuri au trecut, iar Dinu și-a refăcut relația cu mama sa, singurul părinte pe care îl mai are în viață.
Mama lui a împlinit 77 de ani. Ce i-a spus femeia după ce el a divorțat de Deea
După divorț, femeia chiar i-a spus, când el a împlinit 50 de ani: “Mulțumește-i că nu te-a părăsit la 60 de ani, ci la 50. Ăsta este un lucru senzațional, ai toată viața înainte!”.
Femeia a împlinit 77 de ani chiar de Ziua Femeii, 8 martie, prilej cu care Dinu, singurul ei copil, după ce fratele lui a murit într-un stupid accident, cu ani în urmă, i-a făcut și o urare online: ”La multi ani, Mama! 🌷🪻🌷⚘️🌷🪻🌹
Astazi mama mea sărbătorește la dublu…împlinește 77 de primăveri exact de Ziua Femeii…si face asta de 77 de ani 😊 Iti doresc din suflet multă sănătate și sa te bucuri de prețuirea noastră și de iubirea noastră!”.
Și Magdalena Chihaia, noua lui iubită, i-a urat ”La mulți ani” celei care ar putea să-i fie soacră într-o zi: ”La multi ani magici mamicuței tale dragi!”.
Vezi și Dinu Maxer, despre Nicoleta Luciu și relația lor, la două decenii de la despărțire. De fapt cum s-au cunoscut cei doi: „Am agățat-o când ea era aplaudac”. Adevărul despre ruptura lor dar și Iubita lui Dinu Maxer, despre cum se înțelege cu copiii acestuia, dar și cu viitoarea soacră: ”Mama îl adoră și îl răsfață”
Citește și: