Dacă despre Ancuța Bodnar am aflat zilele trecute de unde se trage și care a fost parcurusul ei, a venit rândul să aflăm mai multe despre colega ei, Simona Radiș.
”Victorie! Astăzi am devenit vicecampioane olimpice! Este un rezultat pentru care am muncit mai mult decât pentru oricare altul. Un rezultat ce vine după un an greu, cu provocări, cu durere, cu neputință și hopuri. Un an peste care am trecut împreună… cum facem tot timpul.
Am luptat până la final și am dat tot ce am avut. Suntem fericite și recunoscătoare!
Dorim să mulțumim familiilor și echipei din spatele nostru care a făcut posibil acest rezultat! Dorim să vă mulțumim vouă, oameni dragi, care v-ați rupt din timp și ne-ați fost alături cu un gând, cu un mesaj(sau mai multe), cu o încurajare și o felicitare! Împreună suntem puternici!”, acesta a fost mesajul pe care l-a transmis în urmă cu mai puțin de 24 de ore Simona Radiș, canotoarea de numai 25 de ani venită din Moldova cu un gând: să facă sport la cel mai înalt nivel. Și iată că a reușit!
Simona Radiș este originară dintr-un sat de la capătul României şi practică acest sport de numai 11 ani. Simona a fost o elevă silitoare şi spune că a muncit mult pentru tot ce a reuşit în viaţă. Așa a fost și de această dată, cu mențiunea că a învățat mereu să se autodepășească. Bătăturile din palmă sunt dovada îndârjirii sale.
Un adevărat fenomen al canotajului românesc, botoşăneanca de 25 de ani, Simona Radiş, face pereche pe apă cu suceveanca Ancuţa Bodnar. Povestea succesului tinerei campioane a început într-un sat de la capătul României, acolo unde a fost descoperită de selecţioneri şi transformată, de la zero.
„Nu sunt modestă. Chiar învăţam foarte bine!”
Originară din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, Simona Radiş a trăit până la 14 ani într-un sătuc aproape de graniţa de nord a României. Casa unde a copilărit şi unde locuiesc şi astăzi părinţii Simonei se află la capătul unor uliţe pitoreşti, întortocheate şi îmbrăcate în vegetaţie.
Simona a trăit într-o familie de oameni gospodari, aşa cum sunt cunoscuţi la Avrămeni, şi nu a avut nicio legătură cu sportul până aproape de vârsta adolescenţei, fiind, mai degrabă, o copilă preocupată de şcoală, cu rezultate foarte bune la învăţătură.
„Da, nu sunt modestă. Chiar învăţam foarte bine”, declara canotoarea într-un interviu pentru Adevărul.
În anul 2013, pe când avea 14 ani, destinul Simonei avea să se schimbe. În timpul orelor, unul dintre selecţionerii Clubului Sportiv Botoşani, dar şi unul dintre oamenii implicaţi în loturile naţionale de canotaj, antrenorul George Bulie, a remarcat-o. I-au plăcut înălţimea şi forţa fetei din Avrămeni.
„Eram la şcoală în timpul orei de matematică. Antrenorul George Bulie, de la Clubul Sportiv Botoşani, a venit în selecţie şi eu eram pe atunci cea mai înaltă din şcoală, înălţimea fiind un criteriu important în canotaj. Dumnealui mi-a vorbit despre canotaj, mi-a spus despre ce este vorba, cu ce se mănâncă.
Nu aveam idee la început. Ştiam doar de doamna Elisabeta Lipă şi atât. Nu ştiu ce mi-a povestit şi ce mi-a spus, dar m-a făcut să vreau să încerc să văd cum este. Nu aveam nicio treabă cu sportul”, mărturiseşte Simona Radiş.
A urmat partea cea mai grea, adică să-şi convingă părinţii că trebuie să plece la Bucureşti pentru a deveni canotoare. „Ai mei mi-au spus că nu-i de mine, că eu nu cochetez cu sportul şi aveau dreptate, eu eram cu şcoala. Dar eu simţeam totuşi că trebuie să merg.
I-am convins şi am plecat la Botoşani. Ne-am întâlnit acolo cu ceilalţi copii selecţionaţi. Pe data de 1 octombrie 2013, am plecat de la Botoşani la Bucureşti, unde am fost legitimată la Steaua şi unde am început viaţa sportivă. Era un nou capitol în viaţa mea”, își amintește sportiva.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16„Ajungem să avem şi carne vie în palme”
La Bucureşti, Simona Radiş, copila venită din Avrămeni, a „intrat în pâine”, adică au urmat ore şi ore de antrenament. „Nici nu mai ştiu câte ore de antrenament au fost. Sunt atât de multe ore de antrenament şi atât de grele! Dar numai aşa se obţin rezultatele. Cu gândul ăsta mergi zi de zi”, mai spunea Simona Radiş.
Cel mai greu este atunci când apar rănile din palme, după luni de antrenamente, mărturiseşte tânăra canotoare. „Facem destule bătături în palme. Mâinile noastre suferă când începe sezonul. Ajungem să avem şi carne vie în palme. Dar suntem obişnuiţi să strângem din dinţi şi continuăm antrenamentele”, mai spune botoşăneanca.
Numai înainte de olimpiadă, sportiva s-a antrenat, aproape fără pauză, un an întreg. După ani de antrenamente, au început să se vadă şi roadele. În 2019, a devenit vicecampioană europeană în Elveţia, dar şi vicecampioană mondială la Linz.
În 2020 şi 2021, Simona Radiş a devenit dublă campioană europeană la dublu vâsle feminin. La finele lui 2020, în luna decembrie, primea de la World Rowing şi titlul de „stea în ascensiune” a canotajului mondial. Apogeul a fost atins la Tokyo, unde a obţinut titlul suprem.
Iar ce a urmat știe toată lumea, medalia de bronz la Jocurile olimpice de la Paris nefiind decât o încununare a eforturilor ei și a muncii neobosite.
„Şansa de a face un sport nu este de refuzat”
Deşi este o campioană olimpică, Simona a rămas aceeaşi. Se întoarce periodic acasă şi își ajută părinţii în gospodărie. Tânăra olimpică spune că sportul şi învăţătura sunt cele mai mari şanse ale unui copil de la ţară.
„Este foarte important ca, pe lângă muncă, să faci şi şcoală în acelaşi timp. În viaţă nu se poate doar cu una. Trebuie să existe un echilibru mereu.
Sportul este o şansă în plus pentru că mulţi copii de la sat nu au oportunităţi atât de mari. Atunci când apare această şansă de a face un sport nu este de refuzat. Chiar dacă tu nu o să ajungi un mare sportiv, faptul că ai plecat de acasă, că ai cunoscut oameni, lumea te schimbă ca om. Sportul îţi oferă o conduită şi o educaţie aparte. Avem un respect aparte pentru tot ceea ce este în jurul nostru.”, mai spunea plină de respect și recunoștință până la smerenie Simona Radiş.
Citește și: