VIDEO Dida Drăgan, moment tulburător la Sala Palatului. Regal muzical la concertul lui Adrian Enache

Deși este „spaima” colegilor săi, după cum chiar ea recunoaște, fiind mereu prima la repetiții și concerte, artista a fost nevoită să scoată din buzunar 2.000 de euro, după ce a fost amendată pentru o întârziere de cinci minute. Nici măcar nu a fost vina ei. Avionul în care se afla cântăreața a avut întârziere, prin urmare artista a ajuns puțin mai târziu la un concert pe care îl susținea alături de Nina Hagen, o altă artistă consacrată.

„O singură dată am lipsit cinci minute, întrebați-i pe toți! Eu vin prima la repetiții, sunt spaima lor!

Am lipsit și am plătit o amendă, la nemți, este adevărat, de 2.000 de euro. Pentru o întârziere de cinci minute! Și a întârziat avionul, nu eu. Dar am platit, nu am spus nimic.

Cântam, aveam un spectacol cu Nina Hagen, este vedetă mondială.”, a declarat artista pentru Spynews.

Cele mai noi imagini cu Dida Drăgan, la 77 de ani. Ce face în prezent „vocea de flacără a rock-ului românesc”

Și la această vârstă merge la școală!

Cu aceeași ocazie, artista a dezvăluit faptul că și la această vârstă ia lecții de canto. „Eu merg la școală! Crezi că notele acelea de trei octave și o septimă se iau singure? Nu!

Dacă întârzii, mă și pedepsește doamna mea!”, a mai spus aceasta.

dida-dragan-concert-adrian-enache-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Dida Drăgan a dezvăluit și secretul unei cariere atât de longevive, răsplătită din plin cu premii. Din păcate, artista nu e deloc chemată să cânte în România, însă, în ”afară”, are încă multe concerte.

”Secretul meu este că muncesc, acesta este singurul secret, altceva nu. Nu vin dintr-o familie bogată, sunt un om ca oricare altul.”, a declarat Dida Drăgan.

Dida Drăgan, o perezență extrem de rară mass-media de la noi, a urcat, în urmă cu câteva zile pe scena Sălii Palatului, la invitația lui Adrian Enache, după 35 de ani, amintindu-le tuturor de ce este considerată o mare artistă.

Vezi și Dida Drăgan, radiografia unui destin tumultuos: ”Am vrut să-mi iau viața de mai multe ori”. Ce a salvat-o

Citește și:

Diana Dumitrescu rupe tăcerea legat de presupusele infidelități ale fostului soț: „S-a scris că Ducu m-a înşelat cu Adela Popescu”

Cătălin Scărlătescu, gest romantic de ziua iubitei. Pozele spun totul. Câți ani a împlinit Doina Teodoru