Casa de modă Dolce & Gabbana a organizat evenimentul anual Alta Moda în Siracuza, Sicilia, iar toate divele au descins în Italia, pentru a asista la acest regal de modă. Sharon Stone, Mariah Carey, Drew Berrymore, Heidi Klum, Emma Roberts, Lucy Hale, Helen Mirren sunt doar câteva dintre celebritățile prezente. A fost feerie și pe podium, căci pe lângă ținutele exclusiviste, cei prezenți au putut admira și frumusețea nepământeană a Devei Cassel, fiica cea mare a actorilor Monica Bellucci și Vincent Cassel.

Superb a fost că Deva a defilat pentru Dolce & Gabbana în același loc în care, acum 22 de ani, mama ei filma celebra scenă din „Malena” (2000), care a rămas în istoria cinematografiei, dar și în fanteziile bărbaților. Este vorba despre Piața Catedralei din Siracuza (Piazza Duomo), centrul istoric al Siracuzei.

Paris Match scrie că Deva a fost susținută din public și de mama ei, celebra și superba Monica Bellucci, care a purtat un elegant costum negru, cu taior și pantaloni. Deva a fost ravisantă în rochia din dantelă, cu corsert și bretele negre, cu părul ondulat și machiajul aproape invizibil. Tânăra de 17 ani a plutit pe podium, iar în privire a avut aceeași impertinență adorabilă, specifică ei, și care în acest context, al reproducerii scenei din „Malena”, a fost foarte potrivită.

Deva Cassel, fiica Monicăi Bellucci, copia fidelă a mamei sale

Deva Cassel este fiica cea mare a Monicăi Bellucci și a actorului francez Vincent Cassel, născută în 2004. Monica și Vincent au devenit încă o dată părinți în 2010, când a venit pe lume cea de-a doua fiică a lor, Léonie. Unul dintre cele mai frumoase cupluri din istoria filmului s-a despărțit însă trei ani mai târziu. Cassel și-a refăcut viața alături de fotomodelul Tina Kunakey (25 de ani), care i-a dăruit o fiică în 2019, pe micuța Amazonie. Monica a trăit o scurtă poveste de dragoste cu artistul Nicolas Lefebvre, dar în acest moment este singură.

Deva Cassel a pozat împreună cu mama sa pe coperta revistei ”Vogue” Italia, iar în 2020, la numai 15 ani, a devenit imaginea parfumului ”Dolce Shine”, de la Dolce & Gabbana.

Fotografii: PROFIMEDIA, Instagram

deva-cassel1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Citește și: Monica Bellucci și Vincent Cassel au divorțat după 14 de ani de căsnicie, iar el și-a refăcut viața lângă o tânără de 24 de ani. Ce îndrăgostiți sunt!

Citește și: Fiica celebrei actrițe Monica Bellucci este superbă. Uluitor cum poate să arate la 14 ani