Luna aceasta s-au împlinit 9 ani de la plecarea sa timpurie, prilej cu care mai mulți prieteni de-ai actorului au rememorat momente petrecute cu acesta sau au povestit despre omul Patrick Swayze, pe care publicul nu a avut ocazia să-l cunoască.

Frank Whiteley, care i-a fost bodyguard și prieten, a povestit recent că actorul era un atlet desăvârșit și iubea adrenalina. Potrivit acestuia, la un moment dat, când se aflau împreună în mașină, el conducând, a observat că Patrick pur și simplu dispăruse. L-a zărit apoi, în oglinda retrovizoare, cățărat pe mașină, în poziția făcută celebră de filmul ”Titanic”.

Tot Patrick i-a strigat ca în niciun caz să nu încetinească, în condițiile în care mașina rula cu circa 100 de km/h.

Și Stacy Widelitz, co-autor al piesei „She’s Like the Wind”, de pe coloana sonoră a filmului ”Dirty dancing”, e de părere că Patrick era un atlet desăvârșit. ”Cu siguranță era cel mai mare atlet pe care l-am văzut vreodată”, a declarat aceasta.

O singură neîmplinire

Prietenă bună de-a actorului, aceasta a povestit și despre relația lui Patrick cu soția sa, Lisa, cu care a fost căsătorit timp de 33 de ani. ”O iubea pe femeia asta mai mult decât viața însăși”, își amintește Stacy.

”Se certau ca, așa cum fac toți oamenii căsătoriți, dar a iubit-o până la ultima suflare”, a mai spus aceasta.

Totuși, ceva i-a umbrit viața de bărbat căsătorit. A suferit întotdeauna de pe urma faptului că nu a avut copii (Lisa pierzând o sarcină în 1990). ”Inima i-a fost sfâșiată atunci”, își amintește prietena sa. ”Își dorea să fie tată mai mult decât orice. Avea tot ce-i trebuie unui părinte, calitîți, cunoștințe, bunătate și multă dragoste de dăruit – orice și-ar fi putut dori un copil”, mai spune Stacy.

Din păcate, însă, tocmai această neîmplinire l-a împins, zece ani mai târziu, să cadă în patima alcoolului. ”S-a apucat de băut din cauză că nu și-a putut îndeplini visul de a avea un copil”, mai spune Stacy Widelitz.

Cât despre boala care, în final, i-a luat viața, actorul ajunsese într-un punct în care era împăcat. A citit multă filozofie, a fost curajos până în ultima clipă, își amintesc prietenii săi. Cu un an înainte să moară, și-a reînnoit jurămintele împreună cu soția sa și chiar a dat o petrecere acasă. ”Știa că vine sfârșitul, dar nu se comporta în consecință”, mai spun aceștia.

Foto: Hepta

Vezi și Pe Patrick Swayze îl știe toată lumea, dar iată cum arată frații lui. Unul îi seamănă leit și e tot actor

Citește și: