E adevărat că succesul vine mână în mână cu lipsa somnului, dar Ștefania e fericită, pentru că întreaga viață i se schimbă.

Din punct de vedere professional, Ștefania se pregătește să lanseze propriul brand de costume de baie. Iar momentul e unul cum nu se poate mai bun, pentru că Asia Express i-a adus atât un milion de fani pe Instagram.

Această popularitate vine la pachet și cu foarte multe colaborări, la care până acum nici nu îndrăznea să viseze.

Nu mă aşteptam să mă iubească atât de multă lume şi a fost copleşitor pentru mine. Toată nebunia de după Asia Express am primit-o cu braţele deschise şi m-am bucurat de tot ce s-a întâmplat.

Cred că simpatia oamenilor am câştigat-o din a treia etapă. Dar din etapa cu logodna efectiv toată lumea a leşinat. Adică ne simpatizau şi au avut momentul acela: ”da mă, ei sunt, gata, ne place de ei!”, a declarat Ștefania, conform Observator.

Ajunsă pe primul loc în rândul influencerilor din România, Ștefania declară: ”Nu pot să îţi descriu în cuvinte sentimentul pe care l-am trăit în momentul în care am văzut că sunt locul 1. Și un loc destul de bun, foarte bun pe lume. 600, cred”, a mai spus ea.

În plus, vedeta pregătește ceva și pe plan muzical. ”Piesa vine acum, acum foarte curând. e aproape, o atingem!”, mai spune vedeta.

Și în plan personal totul se va schimba. Dacă nunta cu Speak nu a fost posibilă acum din cauza pandemiei, aceasta va veni sigur vara viitoare. Ștefania a dat detalii și legat de aceasta, dezvăluind că pregătește ceva cu totul special.

”Vara viitoare sigur va fi dacă nu se va mai întâmpla vreun coronavirus. Vreau să fie într-o locaţie din asta, castel, ori în genul nuntă americană cu invitaţi într-o grădină”, a mai spus ea entuziasmată.

Vezi și Speak și Ștefania au ales ca naș de nuntă un concurent de la Asia Express! Alegerea lor este neașteptată

Citește și: