,,Cu nespusă mâhnire, anunțăm trecerea fulgerătoare în neființă a lui Cosmin Mureșan, al cărui destin s-a împletit mereu în jurul Frumosului. Cosmin Mureșan s-a remarcat printr-un simț estetic deosebit, inspirație și dorința de a-și înveșmânta semenii cu gust, eleganță și rafinament.

Cariera sa de designer vestimentar a fost marcată de o înțelegere profundă a esteticului, punctată prin experiența ca director de imagine pentru «Inedit», director de creație pentru brandul «Cătălin Botezatu» și culminând cu crearea propriului brand, D’OR, împreună cu Sebastian-Gabriel David.

Tot în virtutea frumosului și eleganței a înființat agenția de modeling DIVA’S, îndrumând tinere talente cu primii pași în lumea modei. Colecțiile D’OR povestesc de la sine despre muza sa bogată, culorile și textura esenței lui Cosmin Mureșan, zugrăvind părți de suflet și sensibilități unice.

Dragostea sa pentru Frumos s-a transpus în sute de ținute, înveșmântând cu rafinament și grație pe cei ce îi treceau pragul atelierului. Ne vom aminti mereu zâmbetul său, cuvintele și gesturile grațioase și manierate, îmbrățișarea caldă și viziunea irepetabilă asupra vieții. Rămas-bun «în liniștea Atelierului, Cosmin Mureșan»”, este mesajul care anunță moartea designerului.

Și pe pagina magazinului lui Cătălin Botezatu a fost postat un mesaj de regret. „Cu adâncă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cel care a fost colegul nostru, Cosmin Mureșan! Drum lin către stele!
Echipa CB Exclusive”.

cosmin-muresan-2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Ultimul mesaj pe care designerul Cosmin Mureșan l-a postat pe Facebook

Cosmin Mureșan a avut probleme de sănătate, iar pe 23 februarie scria un mesaj plin de speranță pe pagina sa de Facebook, dintr-un spital din Cluj. El i-a rugat pe oameni să nu-l întrebe despre suferința sa, precizând că va vorbi despre acest lucru la momentul potrivit.

,,Dragii mei dragi! Va mulțumesc mult pentru mesajele voastre! Le prețuiesc din adâncul inimii mele! Sunt profund impresionat! Cu toate acestea, vă rog să nu mă mai întrebați “ce am”. În momentul în care voi fi pregătit, cu siguranță vă voi spune. De asemenea, am ajuns la un punct al tratamentului în care am nevoie de liniște și de calm și intimitate. Vă mulțumesc pentru înțelegere! Va îmbrățișez cu drag!”.

„Noua mea realitate. Fii puternic, ai grijă de tine, iubește”, mai scris Cosmin, de pe patul de spital, încercând să se îmbărbăteze în fața suferinței.

Citește și: Actriţa Valeria Ogăşanu a murit la vârsta de 76 de ani. Soția lui Virgil Ogășanu s-a luptat doi ani cu un cancer galopant

Citește și: Mihai Șora va fi înmormântat marți. Mesajul emoționant al soției