Într-un interviu acordat Fanatik, artista a mărturisit că, de fapt, s-a pregătit să devină programator IT, domeniu în care nu a apucat însă să activeze vreodată. A fost mai atrasă de artă, asta chiar dacă, e clar, are creier și pentru științele exacte.

”Te-ai specializat în matematică și drept civil, dar nu ai putut renunța la muzică. Te-ai certat cu ai tăi când ai decis că asta vrei să faci?”, a fost întrebată ea de reporterii Fanatik și iată ce a răspuns:

”Teoretic sunt programator, practic nu am profesat nici măcar o zi în domeniul IT.

Certat e foarte mult spus. Bineînțeles că ai mei ar fi preferat să am un job normal, stabil și bine plătit.

Și decis e mult spus. Cântam încă din timpul liceului, după facultate cântatul a ajuns să fie sursa principală de venit, iar după Vocea României a devenit full time job”.

Cât despre copilăria petrecută la Iași, iată ce a povestit vedeta noastră: ”Am avut o copilărie foarte frumoasă. Am prins vremurile alea când ieșeam afară la joacă și chiar aveam cu cine să mă joc.

Am crescut într-un cartier cu foarte mulți copii de vârste apropiate și împreună aveam tot felul de activități. Dintotdeauna am fost mai băiețoasă așa, că îmi plăcea să urcăm dealurile Iașului cu bicicleta. Să mergem la ștrand sau la iarbă verde în Bucium sau la Ciric.

Iarna îmi plăcea să ne dăm cu sania pe dealul palatului culturii, să mergem la patinoar. Toate astea pe lângă jocurile banale din fața blocului, 7 pietre, rațele și vânătorii, flori, fete sau băieți, ața și multe altele.

Copilăria mea a fost frumoasă pentru că aveam cu cine să fac toate lucrurile astea și aveam libertatea de a sta afară cât era ziua de lungă”.

Născută dintr-un tată congolez și o mamă româncă, fătă îndoială mereu a fost considerat puțin altfel. Dar nu în sensul rău.

M-am născut și am crescut în Iași, nu e ca și cum aș fi trăit în altă parte, ca să am termen de comparație. Nu a fost nici mai greu, nici mai ușor. Nu cred că mi-a fost greu deloc. Într-adevăr, datorită culorii pielii am fost întotdeauna în centrul atenției, ceea ce nu pot spune că m-a deranjat neapărat.

Eu cred că românii nu sunt rasiști, sunt doar curioși. E o mare diferență între curiozitate și răutate”, a mai spus artista.

face-un-spectacol-in-memoria-tina-turnerSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cum se înțelege cu tatăl ei congolez

Despre relația cu tatăl ei, divorțat de mama sa când ea avea 13 ani, iată e spune Julie: ”Acum mă înțeleg foarte bine cu tata. Bineînțeles că, de-a lungul timpului, relația noastră a trecut peste multe hopuri, dar cred că asta e valabil pentru toată lumea”.

Despărțită de iubit în 2021, chiar înainte de nuntă, iată ce calități ar trebui să aibă bărbatul care să stea lângă artista noastră: ”Eeee, vezi tu, e complicat. Sincer, cred că nici eu nu știu.

Cred că problema în ziua de azi este că foarte multe femei sunt independente, ele nu au nevoie de un bărbat în viața lor. Pot funcționa foarte bine și fără, poate chiar mai bine. Așa că, dacă un bărbat este lângă o femeie, asta se întâmplă pentru că ea își dorește lucrul asta, nu pentru că are nevoie. Este o alegere, nu o necesitate. Așa că el trebuie să aibă grijă să păstreze vie această dorința, ca să nu se schimbe alegerea.

Și ce am observat la bărbați, în general, este că din momentul în care ei consideră că au cucerit o femeie își schimbă drastic comportamentul față de ea. Își pierd interesul de a impresiona, dispar gesturile romantice și intervine rutina. Problema e că ei îi plăcea de el așa cum era la început și, din păcate, se trezește după un timp lângă un alt om.

Îi plăcea atunci când mai ieșeau la o cină în oraș, nu acum, când stă să facă mâncare în fiecare zi. Îi plăcea să primească complimente, îi plăcea să primească flori pentru că e marți, și așa mai departe.

La toate astea dacă mai adunăm și stresul de zi cu zi, lipsa de timp și mai ales lipsa de comunicare avem rețeta perfectă pentru dezastru”.

Vezi și Julie Mayaya, câștigătoarea Vocea României, a slăbit 16 kilograme și arată spectaculos. Imagini cu artista în costum de baie

Citește și:

Monica Bîrlădeanu este însărcinată? Primele declarații după zvonurile apărute în presă. A vrut să se știe de la ea!

Cum arăta viața lui Kate Middleton înainte să-l cunoască pe prințul William. Poze uitate cu viitoarea regină a Marii Britanii, de pe vremea când mergea să se distreze în cluburi