La 10 ani de atunci, Oreste a decis să rupă tăcerea cu privire la motivul care a dus la destrămarea echipei „de șoc”.
Motivele care au dus la distrugerea unei prietenii de 20 de ani
Oreste și Mircea Badea și-au spus adio în 2013, atunci când, în urma unor certuri, au ales să meargă pe drumuri separate.
Nimeni nu ar fi bănuit că doi buni și vechi prieteni, cu o carismă aparte fiecare, dar și împreună, aveau viziuni diferite asupra vieții și a valorilor pe care, până nu demult, păreau că le împărtășesc. Viziuni și idei care în cele din urmă, i-au despărțit.
După 10 ani, Oreste a declarat că ar face oricând pace cu Mircea Badea, dacă acest lucru ar fi posibil. El a explicat și motivele pentru care au ajuns să se certe.
Privind în trecut, simpaticul prezentator susține că certurile s-au iscat dintr-un motiv nu așa de grav. Asta, însă, realizează abia acum.
Oreste a recunoscut că avea o viziune diferită de cea a lui Mircea |Badea, în ceea ce privește viitorul țării, dar și cel personal. Acum, fostul prieten al lui Mircea Badea susține că ambele tabere la care cei doi se afiliaseră ideologic, la acel moment, erau ”greșite”, de fapt.
„Era un context penibil! Direcțiile noastre de gândire, la vremea respectivă, mergeau în sensuri diferite. Noi ne-am certat în 2013… Pur și simplu, la vremea aceea ne mâna pe fiecare dintre noi iluzia că echipa cealaltă e mai bună pentru țară, pentru noi, pentru viitor. Dar cred că ne-am înșelat amândoi și ambele echipe sunt la fel de proaste.
Nu s-a lăsat cu jigniri finalul… Sigur, ne-am mai ciondănit noi așa, de-a lungul timpului, dar pe mine nu m-a afectat ce s-a spus. Dar cine se iubește se și urăște, am convenit treaba asta”, a dezvăluit Oreste într-o intervenție la Metropola TV.
Citește și: