Mulți dintre români s-au întrebat de ce fostul președinte din perioada post decembristă, Ion Iliescu, nu are copii. Din păcate, adevărul e că Nina Iliescu a trecut prin momente teribile în tinerețe.

Aceasta a avut de-a lungul timpului trei sarcini, însă toate au fost considerate toxice, astfel că nu le-a putut duce până la capăt, scrie Impact.ro. Potrivit celor menționate de fostul șef al statului, Nina Iliescu nu a mai fost aptă pentru sarcină.

Ion Iliescu și-a dorit copii

„Ba chiar ne-am dorit, dar nu a fost să fie… Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea… nu s-a mai putut”, a declarat Ion Iliescu la un moment dat.

Adoptarea unui copil a fost de asemenea, imposibilă. Viața lui Ion Iliescu a fost una foarte agitată și solicitantă în același timp, din mai multe cauze, iar asta a dus la o adopție ce nu ar fi fost posibilă în tinerețe.

Soția sa este inginer de profesie, dar a fost și cercetător științific în domeniul coroziunii metalelor.

Ion Iliescu, despre copilăria lui

„Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă.Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor”, a povestit fostul președinte într-o scrisoare citată de adevărul.ro.

Vezi și Cum i-a explicat Adriana Iliescu fiicei sale că nu-și va cunoaște niciodată tatăl: ”A fost dureros, a pus un milion de întrebări”

Citește și:

Oana Roman, atac la adresa Alinei Ceușan. Câți bani încasează soția lui Marius Elisei ca influencer

Regina Angliei are Covid, la 95 de ani