Frumoasa Nurgul Yesilcay, pe care o cunoașteți din serialul “Furtună pe Bosfor”, difuzat de Kanal D, unde joacă rolul interesantei brunete Gulseren este una dintre cele mai titrate actrițe din Turcia.

Pe lângă talentul pe care îl are la desen și la pictură, actrița și-a cultivat în timp gustul pentru lectură, fiind la curent cu cele mai noi apariții editoriale din țara sa natală.

Crescută într-o familie de profesori, Nurgul a descoperit de mică pasiunea pentru citit. Într-atât încât uneori nu se putea opri din această pasiune.

Eu și mulți alți copii din generația mea am descoperit povești și eroi în cărți și ne-am îmbogățit limbajul și exprimarea cu ajutorul lecturii. Când mă captiva o carte, nu o lăsam până nu o terminam. La orele de Chimie, profesoara m-a dat afară din clasă de câteva ori pentru că, în loc să scriu formulele chimice de pe tablă, eu citeam romane ascunse în pupitru. Și azi citesc zilnic măcar câteva pagini: literatură, cărți de istorie sau psihologie”, povestește Nurgul Yesilcay.

Actrița a mai precizat că și băiețelul ei, Osman Nejat, în vârstă de 10 ani, este pasionat de benzi desenate și de literatură science fiction.

 

Nurgul Yesilcay apare pe micile ecrane din România în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, în serialul “Furtună pe Bosfor”, la Kanal D.

Credit foto: Kanal D