Daniel Buzdugan a fost și anul acesta în Creta, insula grecească pe care o consideră o a doua casă, dar și în Franța, unde a descoperit locuri minunate. A fost alături de soția lui, Monica Buzdugan, și de cei doi copii ai lor, Luca (17 ani) și Maria (15 ani). Locurile pitorești au activat latura romantică a lui Buzdu, care a așezat cuvintele, pe Instagram, cu multă tandrețe.
„Lumea pentru mine ești tu, este orice loc în care tu ești: lumea suntem noi doi și celelalte două suflețele care ne pozează acum și care strigă: tati, gata cu pozele că ne e foameee”, este mesajul publicat de Daniel Buzdugan din vacanță. Și nu doar mesajul e special, ci și pozele tandre cu discreta lui soție, care apare foarte rar în public.
Toată lumea îl știe pe Daniel Buzdugan, dar puțini știu cum arată și cu ce se ocupă soția lui. Matinalul de la Radio ZU a povestit că partenera lui este medic stomatolog, de aceea preferă discreția și să stea departe de lumina reflectoarelor. Și modul în care a cunoscut-o pe Monica este inedit.
Cum și-a cunoscut Daniel Buzdugan soția: „Am agăţat-o pe stradă cu un reportofon”
„Am agăţat-o pe stradă cu un reportofon. Prin 1993 făceam o emisiune pentru un post de radio în Iași. Tocmai ieșisem dintr-o relație și eram în căutări. Am zis să profit de statutul meu de om care lucrează în mass-media și am abordat-o pe stradă cu ceva pentru radio. I-am cerut numărul de telefon, spunându-i că așa e deontologic la noi, că pentru orice voce care intră pe post trebuie să avem niște date. Apoi am sunat-o, am invitat-o în oraș și așa a început totul”, a povestit Daniel Buzdugan pentru publicația Taifasuri.
A cerut-o de soție abia după 10 ani. „Am zis că soţ şi soţie o să fim o viaţă, prieteni mai puţin. Am cerut-o în Grădina Botanică din Iaşi. Era locul nostru preferat, mergeam des acolo să ne plimbăm, să citim. Acolo s-a întâmplat, de ziua mea, pe 23 septembrie 2003”.
Ce meserie are soția lui Daniel Buzdugan
Monica și Daniel au avut o înțelegere legat de expunerea familiei, despre care Buzdu a povestit, pe vremuri, în revista Taifasuri. „Aşa m-am înţeles cu Monica, soţia mea. Ea este medic stomatolog şi mulţi îi spun că ar trebui să profite de statutul pe care îl are ca să atragă mai mulţi pacienţi. Dar ea îşi doreşte să vină lumea la ea pentru profesionalismul său, nu pentru notorietarea soţului. Ei nu îi place lumea asta, nu ar vrea să meargă pe stradă, să o comenteze lumea şi să o strige „doamna Buzdugan!”, a relatat Daniel.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei
și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Daniel Buzdugan, sfaturi pentru o vacanță ieftină în Grecia. El merge acolo de mulți ani