Daniel Buzdugan este o persoană credincioasă, iar în copilărie și-a dorit să devină preot. Viața a luat alt curs pentru el, dar credința i-a rămas de neclintit. Acum, adult cu doi copii și o soție minunată, om realizat și în carieră, Daniel Buzdugan preferă să își facă vacanțele în Grecia, în locuri încărcate de spiritualitate, decât să meargă în alte destinații turistice la modă. Iată cum a fost vacanța lui recentă, povestită chiar de el, pas cu pas.

„Una dintre cele mai mari bucurii de anul acesta: în dimineața asta (n.r. 1 iunie) ne-am îmbarcat pe Poseidon și am ajuns în Insula Aegina (Eghina), acasă la un sfânt foarte iubit pentru minunile sale, Sfântul Nectarie. Am ajuns acolo într-o oră și 10 minute. Sunt și vapoare mai rapide, care ajung în 50 de minute. Biletele (două) au costat 25 €. Doamne ajută tuturor, o să vă pomenim în rugăciune și revenim cu alte povești”, spune Daniel, care a publicat și imagini de la fața locului. A fost împreună cu fiul lui, Luca.

daniel-buzdugan-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„În Eghina, acasă la Sfântul Nectarie – vindecătorul de cancer și alte boli incurabile. Am dat nas în nas de curând cu oameni care mi-au povestit despre minunile pe care le-a făcut Sfântul Nectarie în viața lor. Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să ajung în acest weekend în această insulă minunată, Insula Eghina, de lângă Atena, într-unul din cele mai prietenoase și frumoase locuri din Grecia, Golful Saronic. Tot în acest golf se află și alte insule superbe Agistri, Hydra și Spetses. Dumnezeu să vă ajute să ajungeți măcar o dată în viață la Sfântul Nectarie”, a mai scris Daniel, pe Instagram, în dreptul imaginilor.

Daniel Buzdugan, miracolul din avion

Daniel Buzdugan s-a recules la Sfântul Nectarie, dar călătoria lui spirituală avea să fie îmbogățită cu o întâmplare care rar ți se poate întâmpla în viață. „M-am întâlnit cu Brâul Maicii Domnului în avionul de Thessaloniki”, spune el, aducând și detaliile poveștii.

‘Cea mai frumoasă întâmplare de astăzi: stăteam pe locul meu în avion și admiram peisajul, având loc la geam, când însoțitoarea de zbor a venit la mine și mi-a spus așa: ,,Știu că sunteți un om credincios, călătorim în această după-amiază cu Brâul Maicii Domnului, sunt două măicuțe românce de la mănăstirea Kato Xenia (Grecia) cu un părinte și cu cutia cu Brâul Maicii Domnului, pe locurile din față, mergeți să atingeți și să vă închinați.”

Daniel Buzdugan a călătorit în avion cu Brâul Maicii Domnului
Daniel Buzdugan a călătorit în avion cu Brâul Maicii Domnului

M-am rugat pentru familia mea și pentru familia noastră mare, România. Să ne ocrotească Maica Domnului! Pentru mine asta a fost o adevărată minune! Puteam să nu fiu chemat. Îi mulțumesc doamnei Gabriela, stewardesa de la Tarom, care m-a ales să fiu parte din această întâmplare.

Maicile românce sunt din Iași și din Roman și sunt de peste 20 de ani stabilite la mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, unde vin mulți pelerini din România. Numele Mănăstirii Kato Xenia, însemnând „Străina de Jos”, provine de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Străina” (Panaghia Xenia) ajunsă aici în mod miraculos.

Mănăstirea adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Străina” (Panaghia Xenia) şi o parte din Brâul Maicii Domnului. Preasfăntă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi”.

Citește AICI ce este brâul Maicii Domnului și unde se află

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Brâul Maicii Domnului, miracolul din viața Ginei Pistol: „Medicii mi-au zis că nu am nici o șansă”. Ce i-a adus Smiley de pe Muntele Athos

Citește și: Astăzi sărbătorim Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului, făcător de minuni

Citește și: Părul și inelul Maicii Domnului, relicve marianice controversate

Citește și: Cele mai cunoscute icoane închinate Maicii Domnului. Ce semnificație are fiecare