Nu este prima oară când Dana Rogoz pleacă la capătul lumii cu cei trei copii, Barbu fiind fiul de 21 de ani al soțului ei, Radu Dragomir, dar care are o relație excelentă cu frățiorii mai mici, Lia (3 ani) și Vlad Luca (9 ani). Se înțeleg perfect, armonia e literă de lege în familia lor, iar vacanțele alese sunt o sursă de inspirație pentru mulți oameni.

Tocmai de aceea, actrița ține un jurnal online, în care povestește cum decurge călătoria și ce descoperă la fața locului. De data aceasta au ales Japonia, o țară fascinantă, cu peste 125 de milioane de locuitori, la care Dana visează de câțiva ani buni.

„După toate cărțile lui Haruki Murakami citite, după toate filmele lui Hirokazu Koreeda și animațiile lui Miyazaki văzute, trebuie să mă ciupesc din când în când ca să realizez că am ajuns cu adevărat în Japonia. Îmi doresc de foarte mulți ani această călătorie, dar pandemia ne-a amânat planurile”, a scris Dana Rogoz, pe Instagram.

dana-rogoz-japonia-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Ulterior, ea a revenit cu alte povești și cu fotografii din Tokio, oraș aflat la aproape 9.000 km distanță de București și care are frumusețile, dar și ciudățeniile lui. Cel puțin pentru turiști.

„Prima zi în Tokyo. E spectaculos! Funcționăm încă pe fusul orar din România, drept urmare ne-am trezit la ora 14:30 ora locală. Am plecat spre Tokyo Station pentru a schimbă voucherele cumpărate din țară pe JR Pass-urile cu care vom călători două săptămâni prin Japonia.

Pe seară am ajuns la templul Senso-ji. Am mâncat un ramen excelent la Urinbo și am pornit spre cartierul anime-urilor și jocurilor video Akihabara, unde femei costumate în personaje Manga te ademeneau spre cluburi ascunse în clădiri înalte.

Surpriza cea mai mare pentru mine e că Tokyo e un oraș liniștit – cel puțin la orele în care l-am vizitat în prima zi. Chiar și la metrou sau în gară – printre cele mai aglomerate din lume – e o liniște surprinzătoare. Și e mult mai ușor să te orientezi decât aș fi crezut, pentru că stațiile de metrou și tren sunt numerotate.

Deci nu e nevoie să reții sau să citești denumirile lor complicate, ci poți pur și simplu să cauți drumul către… Y18 sau 4 sau 12… Ah, iar vitrinele care își prezintă meniul cu mâncare din plastic au fost pe placul lui Vlad”, povestește Dana Rogoz.

Dana Rogoz și Radu Dragomir, 10 ani de căsătorie și 19 de relație

Actrița Dana Rogoz (37 de ani) avea doar 18 ani când a început relația cu regizorul Radu Dragomir (56 de ani) și iată că au mai trecut încă 19 în care au realizat împreună aproape totul.

Povestea de iubire dintre Dana Rogoz și Radu Dragomir a fost îndelung comentată, pe de o parte din cauza diferenței de vârstă dintre ei, de 18 ani, pe de altă parte din cauza divorțului lui Radu. Regizorul a divorțat, după 17 ani de mariaj, de actrița Ozana Oancea, cu care are un băiat în vârstă de 21 ani.

Barbu este însă apropiat de frățiorii lui mai mici, Lia (3 ani) și Vlad Luca (9 ani), și a fost deseori prezent la evenimentele de familie ale Danei și ale lui Radu. Mai mult, el a fost cel care a ales unul dintre prenumele frățiorului mai mic, și anume Luca. Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au căsătorit pe 10 iulie 2012, iar pe 14 iulie au făcut o nuntă ca-n basme, la Palatul Mogoșoaia.

Citește și: Ce bine se înțeleg copiii Danei Rogoz cu fratele lor de 21 de ani! 10 poze adorabile de la ziua lui Barbu, fiul cel mare al lui Radu Dragomir. Cine este mama băiatului

Citește și: Ce probleme are Dana Rogoz cu fetița ei: „Mă doare, jur”. Actrița a cerut și ajutorul altor mămici

Citește și: Dana Rogoz, jignită pe Facebook, în legătură cu vârsta soțului, cu 18 ani ani mai mare. Răspunsul vedetei nu lasă loc de replică!

Citește și: VIDEO Dana Rogoz a strălucit la Londra, la premiera „The Crown”. Cum s-au îmbrăcat actrițele care le interpretează pe Prințesa Diana și pe Camilla