Dana Rogoz a decis să împărtășească imagini cu cele două case pe care le deține, cea din București, din zona Grădina Icoanei, și cea de la Viscri, județul Brașov. Casa din București, construită la 1895, este acum o adevărată bijuterie după renovare și consolidare, iar imaginile „înainte-după” sunt spectaculoase.

Acum a venit însă momentul ca familia Rogoz-Dragomir să se ocupe de căsuța de la Viscri, poate cel mai cunoscut sat din România, un loc pitoresc care atrage turiști ca un magnet. Au fost la fața locului, unde încă e șantier, și s-au pus pe treabă. Cu mic, cu mare. Bucuria celor doi copii, Lia și Vlad, care se joacă pe ulițe, răzbate din fotografii.

„Suntem în plină renovare la Viscri. Mai e încă foarte mult de lucru, dar ca să am o idee mai clară despre câte am făcut deja, e suficient să mă uit pe fotografiile noastre din 2018 și până în prezent. Vreți să revin și cu videouri de pe șantier?”, își întreabă Dana Rogoz fanii virtuali, adăugând pe Instagram și o suită de poze cu casa lor dragă de la Viscri, locul care l-a fascinat și pe Regele Charles.

„10 fotografii de ieri făcute în Viscri, care să îmi amintească mereu cât de frumoasă a fost a 355 – a zi din an. În prag de sărbători, ne-am bucurat de cât de frumos a evoluat renovarea casei noastre, dar și de cât de minunat este acest sat”, mai scria Dana pe 22 decembrie 2023.

dana-rogoz-casa-viscri-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Dana Rogoz și Radu Dragomir au cumpărat casa de la Viscri în 2020

Dana Rogoz (38 de ani) avea doar 18 ani când a început relația cu regizorul Radu Dragomir (56 de ani) și iată că au mai trecut încă 18 în care au realizat împreună aproape totul. Au o casă superbă în centrul Capitalei, una la Viscri, doi copii minunați, proiecte comune legate de teatru și de film, aceleași pasiuni, griji și planuri. Căsuța din Transilvania au cumpărat-o în 2020, când au sărbătorit 8 ani de mariaj.

„Acum 8 ani am spus DA! și am semnat pentru prima oară că doamna Dragomir. Iar azi am semnat actele pentru căsuța noastră dintr-un sat din Transilvania. 

Acum aproape că stă să cadă, sărăcuța, dar abia așteptăm să o renovăm și să o umplem de voie bună și amintiri frumoase. E noul nostru proiect, pe care ni l-am făcut cadou la această aniversare. La mulți ani, nouă!”, scria Dana pe Instagram, în anul 2020, în dreptul pozelor de la cununia civilă cu Radu Dragomir.