Dana Rogoz a împlinit 36 de ani duminică și a sărbătorit într-un mod inedit. Împreună cu soțul ei și cei doi copii, aceștia s-au bucurat de o vacanță frumoasă în Danemarca, plină de peripeții.
“Am ajuns în Nouă Zeelandă! Ah, pardon, Danemarca! Dar fix aşa mi s-a părut drumul de lung, după toate peripeţiile prin care am trecut. La ora 4:15 dimineaţă eram toţi 4 în aeroport. Am zburat spre Viena, cu Austrian Airlines. Avionul a avut o mică întârziere, timpul de escală era scurt, controalele mult prea lungi, aşa că am pierdut conexiunea spre Copenhaga. Doamne şi cât am fugit. Am simţit că pierd avionul şi un ovar pe drum. Cu Lia pusă în cărucior, cu Vlad pe lângă, căruia i se părea mai amuzant că în timp ce aleargă spre poartă, să îşi învârtă deasupra capului geaca, exact ca pe un lasou… am alergat cu toţii cât de repede am putut, dar avionul nu mai era acolo. Am primit o super-mega-oferta-de-nerefuzat să luăm un alt zbor spre Copenhaga, dar prin Zurich! Păi da, era păcat să nu mai facem o oprire. Plus că în aeroport în Zurich se mănâncă foarte bine, şi na, merita să facem şi acest ocol, ştiţi ce zic? Râd şi acum. Şi apoi, după încă vreo ora jumate, ne-am suit în avionul de Copenhaga, care a plecat şi el cu o scurtă întârziere. La ora 16:00 eram în faţă cazării. Iar asta e o fotografie chiar de atunci, făcută de un trecător. Am învins!
Pe seară ne-am plimbat prin oraş, am mâncat excelent şi apoi ne-am retras în apartmentul nostru hygge, pe care Vlad şi Lia abia aşteptau să îl descopere în amănunt.
Sunt sigură că astea vor rămâne unele dintre cele mai dragi amintiri de la acest city break, cu ocazia zilei mele de naştere”, a povestit Dana pe rețelele de socializare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Actriţa a petrecut momente de neuitat alături de familie și întreaga aventură a povestit-o pe Instagram, unde a publicat fotografii și imagini din Copenhaga.
“Ce zi plină şi frumoasă am avut ieri. Am început vizitând portul, Nyhavn, am trecut pe lângă teatru, am căscat gură la case şi oameni frumoşi, am mâncat peste proaspăt, am trecut prin Christiania – unde era o atmosferă de sărbătoare, iar ziua ne-am încheiat-o în parcul de distracţii Tivoli, unde am pierdut numărul atracţiilor în care ne-am dat. Am ajuns frânţi acasă şi nu am mai apucat să ardem lumânarea cumpărată de la Hay, pentru un plus de hygge în apartamentul nostru pentru un weekend, din Copenhaga”.
`36 de ani. Azi. Acum. Am tot ce imi doresc Tocmai ce am suflat in lumanari si mi-am pus in gand dorintele pentru 36 de ani de viata. Multumesc celor care v-ati gandit azi la mine cu drag si pentru mesajele pe care mi le-ati scris – sa stiti ca mi-ati facut aniversarea si mai frumoasa. ❤”, a mai scris Dana.
Citește și: