Nu e vorba de acel Hollywood care reunește spuma vedetelor din lumea filmului, ci de unul mai mic, de pe continentul nostru. Potrivit unei postări pe blog, familia a reușit să găsească în sfârșit o casă lângă Belfast, în orășelul numit Hollywood.

”A durat ceva până am găsit un loc în care să stăm. Ofertele erau extrem de puține deoarece Belfastul e plin, dar plin ochi de oameni din industria filmului și nu pentru că e Dragoș al meu aici :)) ci pentru că sunt în desfășurare mai multe producții și numai Game Of Thrones cred că are câteva sute de oameni.

Locul pe care l-am găsit e la vreo 20 de minute de oraș și arată ca în povești. Dragoș e mulțumit că am avut unde parca autorulota iar eu sunt mulțumită de utilități, liniște și peisaj. Fiecare cu ce-l doare”, scrie Dana Nălbaru pe blog.

Vorbind tot despre casa în care s-au mutat, Dragoș Bucur a scris și el pe blog: ”In sfârșit ne-am liniștit, am găsit un apartament pe gustul nostru, adică unul care să aibă tot ce ne trebuie în bucătărie, curat și (fooarte important) parcare suficient de mare pentru autorulotă.

Stâm la vreo 10 km de Belfast, la marginea unui orășel numit Holywood, chiar lângă un complex cu 2 restaurante cochete, un parc ca în filme, piscină și spa, iar priveliștea pe care o avem din living este genul care te invită la un pahar de vin după ce adorm copiii”.

HollywoodSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În plus, apartamentul în care locuiește acum familia Bucur e chiar lângă un castel, așa că cei trei copii ai familiei sunt în extaz. Mai puțin Kadri, care a răcit, motiv pentru care excursia familiei la Dublin a fost amânată câteva zile.

Și chiar și aici, la mare depărtare de casă, Dana Nălbaru a dat peste un român chiar în mall”, un brăilean foarte simpatic care devenise manager pe spațiul respectiv și care ne-a făcut niște cafele reci bestiale”.

Dana Nălbaru (41 de ani) şi Dragoş Bucur (40 de ani) sunt căsătoriți din anul 2005 și au împreună trei copii, Sofia, de 11 ani, Kadri, de 3 ani, și o fetiță pe care au adoptat-o anul trecut. Cei cinci sunt momentan în Irlanda, unde Dragoș Bucur filmează. Anterior, au stat câteva luni în Amsterdam.

Foto: Instagram/Facebook

Vezi și Dana Nălbaru și Dragos Bucur s-au mutat în Irlanda:  „Până acum a fost frumos”

Citește și: