Dana Nălbaru și-a făcut încă un tatuaj și a dat fanilor o lecție de umanitate

E vorba despre o floare, al cărei înțeles doar ea îl cunoaște.

Cântăreața a postat pe Facebook o fotografie cu tatuajul proaspăt făcut, smulgând aprecierile fanilor.

Nu e primul ei tatuaj. Numai pe mâna dreaptă, vedeta are trei.

Un OM special

Și cu și fără tatuaje, Dana Nălbaru este o femeie frumoasă. Și la exterior, și la interior. A demonstrat-o încă o dată, povestind pe blogul său o întâmplare.

”Acum câțiva ani treceam prin Târgu Mureș și aveam o durere îngrozitoare de cap, motiv pentru care am intrat în prima farmacie din drum. O farmacie mică, o singură vânzătoare, un domn în vârsta de aproximativ 70 de ani… și eu. Așteptam cuminte să îmi vină rândul. În fața mea bătrânul avea niște bani în mâna care îi tremura și privea nerăbdător farmacista care aduna medicamentele la casa de marcat după o rețetă generoasă. Când s-a adunat o grămadă mare de cutii cu pastile doamna a răsuflat ușurată și a zis: „Asta e tot. Vă costă 280 de lei”.

M-am uitat la bătrânul care privea încurcat la banii din mână și l-am auzit spunând: <>. Farmacista, încurcată și ea, l-a întrebat de ce nu are urgent nevoie iar el a ridicat din umeri”, o poveste tristă, dar din păcate banală, așa cum multe sunt lângă noi și adesea ne facem că nu le vedem.

Nu și Dana Nălbaru, care a ales să reacționeze.

”M-am oferit să îi plătesc eu medicamentele de pe rețetă. Bătrânul nu înțelegea. Când a primit punga cu tot ce avea nevoie a început să plângă. S-a uitat în ochii mei și mi-a spus plângând că nimeni, în 70 de ani, nu i-a dat nimic, nu a făcut așa ceva pentru el. Și nu se oprea. Plângea în hohote. L-am îmbrățișat, am cerut o pastilă pentru mine și am plecat”, continuă vedeta pe blog.

Deși povestea e una cu happy end, unii ar putea să o acuze pe Dana pentru că a ales să o împărtășească online. Iar vedeta explică de ce a procedat astfel și nu ai cum să rămâi impasibil la vorbele ei.

”Povestea nu e despre cât de generoasă sunt eu, ci despre ce mi-a spus bătrânul acela. Cum că, în 70 de ani, nimeni nu i-a dat nimic. Și cred că acest lucru, oricât de incredibil ar părea, este posibil în lumea în care trăim. Văd peste tot în jurul meu oameni lipsiți de empatie, lipsiți de orice dorință de a ajuta pe cel de langă ei, deși unele lucruri sunt atât de ușor de făcut, deși nu îi costă nimic.

Să întinzi o mână de ajutor cuiva, necondiționat, a devenit ceva extraordinar în zilele noastre și lumea se miră când vede pe cineva făcând lucruri care altădată erau considerate…normale. Azi, dacă întinzi cuiva o mână de ajutor, dacă te gândești să dai din puținul tău aproapelui, ești considerat special. Ce chestie, nu? Faptele bune, empatia, grija față de aproapele tău și nu numai, față de semenii tăi, a ajuns să fie ceva deosebit, ceva special. Atât de mult ne-am obișnuit cu a nu ne păsa, cu a nu ne uita la nevoile celor din jurul nostru, încât insensibilitatea a devenit o normalitate.

Nu numai că nu mai venim în întâmpinarea nevoilor celor dragi, dar ni se pare ca aceștia exagerează când ne spun că au nevoie să fie înțeleși/văzuți și ne mirăm că sfârșim prin a fi singuri. Pentru că asta se întămplă când nu investești în oameni, în a-ți păsa de ei …rămâi singur.

Mă întreb dacă procesul care duce la atâta indiferență poate fi reversibil. Cu puțin mai multă empatie, cu puțin mai multă păsare și respect față de tot ce e în jurul nostru poate nu ajungem la 70 de ani să spunem că nimeni nu ne-a dat nimic. Poate ne vom aminti ce am primit de la altcineva și vom aprecia măcar o îmbrățișare care cândva ne-a făcut să ne simțim bine, poate vom da la rândul nostru și-i vom învăța pe cei care vin după noi că viața e despre a fi fericit cu ceilalți, nu de unul singur”, încheie Dana Nălbaru, o femeie cu adevărat specială.

Vezi și Dana Nălbaru, despre progresele făcute de fetița pe care a adoptat-o: ”Acum fix un an nu știa să vorbească aproape deloc. Azi…”

Citește și: