Jurnalista a confirmat informația pentru Pagina de Media, declarând: „Nu plec aruncând cu pietre în spate, dar în ultima vreme nu m-am mai simțit sprijinită. Cred că mi-am atins toate obiectivele pe care mi le-am propus, dar țin la meserie și la felul în care arată lucrurile.
Totuși, sunt recunoscătoare pentru că plec dintr-un loc care nouă ani a susținut acest produs, unul nu foarte comercial”.
Ultimul sezon Bonton s-a încheiat în luna august 2019, iar Dana Gonț spune că „din informațiile mele nu există intenția ca el să meargă mai departe”.
Emisiunea Bonton era difuzată duminica, de la ora 17:30.
„Colaborarea mea cu Digi 24 se încheie astăzi. Ieri a fost ultima zi în redacție. E o decizie grea, dar la care m-am gândit de mai mult timp”, a mai adăugat realizatoarea Bonton.
Ce va urma pentru Dana Gonț? Aceasta a declarat că are deocamdată discuții cu alte televiziuni, dar încă nu a luat o decizie. În plus, aceasta a mai spus că și-ar dori o pauză de la televiziune.
În afară de Digi24, Dana Gonț a mai lucrat la B1 TV și TV Sigma.
În ultimele luni, de la Digi24 au mai plecat și Alina Manolache și Ioana Țigănilă.
Citește și:
- Cele mai recente fotografii cu prințul Louis. E pur și simplu adorabil!
- Ea e cântăreața și actrița care abia acum recunoaște ca a fost abuzată când era doar o copilă: ”Mă omoram cu alcool şi pastile”