S-a vindecat de cancer de cinci ori, însă cea mai recentă vizită la doctor a pus-o pe gânduri. Celebra jurnalistă a relatat totul online cu autoironie și umorul negru caracteristic.
„Azi am fost la doctor pentru că nu scap de dureri de cap de două zile. Mi-a spus foarte ferm: «Doamna Deac, ați scăpat de cinci ori de cancer. De AVC nu puteți scăpa. Așa ca alegeți! Vă luptați cu mafioții sau vă salvați viața? Am văzut ce ați făcut în ultimul timp. Dvs. alegeți. Eu aș vrea să vă fiu doctor și peste 10 ani»”, a scris vedeta TVR pe Facebook.
În urmă cu trei ani, realizatoarea de televiziune Dana Deac a dezvăluit, că după zece ani, cancerul a recidivat şi a suferit o nouă intervenţie chirurgicală în 2017. Dana Deac a fost diagnosticată cu cancer tiroidian şi a fost operată la Spitalul Memorial din Instanbul.
„În luna iunie am primit vestea că biopsia unui nodul tiroidian anunţa un nou cancer. De data aceasta geografia bolii mele mă ducea în Turcia. Am primit din nou ajutor. Spitalul Memorial din Istanbul îmi oferea şansa unei operaţii în timp util şi în condiţii excepţionale. (…) Am intrat din nou în lupta pe care am mai dus-o de atâtea ori“, scria Dana Deac pe blogul personal, lansat la scurt timp după operaţia suferită la mijlocul lunii august 2017.
La finalul lui 2007, Dana Deac a aflat că are cancer la sân şi a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale. A considerat că e bine să îi încurajeze și pe alții care trec prin ce a trecut ea și și-a făcut vlog: „M-am hotărât chiar să mă filmez şi să postez, să fac un soi de vlog în perioada în care voi avea iradierile cu iod, pentru că pe mine m-ar fi interesat acum, înainte de plecare, să ştiu prin ce trece un om care face astfel de proceduri medicale“.
Citește și: