Dan Negru i-a spus adio Antenei, post pentru care a lucrat vreme de 22 de ani, după negocierile finalizate cu turcii de la Kanal D. A primit un salariu generos, dar și bonusuri consistente. Publicul, însă, încă se întreabă de ce această decizie? De ce acum?
Dan Negru a dezvăluit, recent, ce anume l-a făcut să ia această decizie radicală când nimeni nu se aștepta: ”Vorbele tuturor care ma etichetau drept “cel mai longeviv”. Atunci m-am speriat pentru că mi-am dat seama că m-am oprit din evoluție la doar 50 de ani.
Noi suntem generația care am intrat in media la 20 de ani și părem ca suntem de o viața pe ecrane. Așa ca am decis ca e vremea sa căutam și alte vieți, altfel ne vom plafona. Colegii mei au descoperit asta mai demult. Mie mi-a luat ceva vreme”, a declarat Dan Negru, conform Cancan.
Mesajul lui Dan Negru
După ce s-a aflat că va părăsit trustul în care a activat 22 de ani, Dan Negru a transmis un mesaj emoționant pe contul său de Facebook. Prezentatorul TV le-a mulțumit tuturor pentru vorbele de suflet și a mărturisit că a fost profund impresionat de gestul făcut de concurență. Totodată, a semnala și o problemă din media și entertainmetul zilelor noastre.
”Nu merit nimic din cuvintele frumoase scrise în sutele de articole din zilele astea. Nimic!!! E meritul formatelor și al echipelor!
Dar cel mai mult m-a emoționat concurența. Între Antena și Kanal D, România TV a avut aseară un episod prin care mi-a mulțumit pentru anii mulți de televiziune. Nu sunt obișnuit cu normalitatea asta. Sau nu în timpul vieții. De vreo trei ori m-am pipăit să văd dacă n-am murit. În lumea mare a televizunii, asta e normalitatea.
Mi-l amintesc pe Berlusconi mulțumindu-i public lui Paolo Bonolis, prezentator italian, atunci când acesta a plecat de la Mediaset la RAI. Noi, televiziunea de aici, am pierdut mulți oameni cărora n-am apucat să le spunem că-i prețuim cât trăiau… Cristina Țopescu, Andrei Gheorghe, Mile Cărpenișan, Tavi Iordăchescu…
Am vorbit ieri la telefon cu Horia Moculescu. Tocmai ieșise din spital și avea vocea stinsă… 84 de ani. I-am promis că mâine ne întâlnim și vineri filmăm pentru «Legendele». A fost o vreme șeful divertismentului în TVR. A fost si șeful meu. Povara recunoștintei e mai de preț decât povara urii!”,a fost mesajul lui Dan Negru.
Citește și: