Dan Negru (52 de ani) este căsătorit, din 2006, cu Codruța Negru, de profesie medic stomatolog, și au împreună doi copii, pe Dara (13 ani) și pe Bogdan (11 ani). Este clar ce au moștenit copiii de la părinții lor, din punct de vedere fizic, după cum se vede din imaginea din galerie. Dara seamănă leit cu tatăl ei, iar Bogdan, cu mama. Dan Negru a justificat, pe Instagram, alegerea de a publica o poză cu ai lui, gest pe care nu îl face foarte des.
„Pun rar fotografii cu ai mei. I-am lăsat pe copii să-și trăiască liniștiți copilăria. Nu apar la televizior, nu sunt vedete pe Tik Tok, merg la o școală de stat și calitățile lor cu care ne mândrim sunt cele morale. Eu încă mai cred că un om care nu minte, nu fură, nu înșeală e greu de învins!
Un om blând și bun își va gasi liniștea oriunde pe când un om rău, oricâte bogății ar avea, n-o va gasi niciunde. Pun rar poze cu ai mei…Asta e una din ele, dintr-o zi de toamnă care încă miroase a vară!”, a scris Dan Negru, pe Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Cine este și cu ce se ocupă soția lui Dan Negru
Dan Negru nu e împlinit doar pe împlinit profesional. El este tatăl a doi copii, și are un mariaj fericit cu femeia care îi e de mulți ani alături, 18 mai precis, Codruța Negru.
„Codruţa e medic stomatolog și ăsta e motivul faptului că o vedeți rar. E un medic foarte bun, care nu duce lipsă de pacienți, de asta nu m-ați văzut niciunde promovând clinica ei stomatologică.
Suntem împreună de mulți ani, copiii sunt mari deja și cred că echilibrul într-un job ca al meu îl găseşti căsătorindu-te cu cineva din afara profesiei. Probabil că funcționează şi bagajul istoric familial pe care-l duci cu tine – la noi în familie nimeni, niciodată, nu a divorțat. Au găsit mereu căi de comunicare.
Părinții mei au rămas împreună 50 de ani, până când tata s-a stins. Socrii mei, la fel. Cumnații mei sunt împreună de multi ani. Bunicii mei sau ai soției mele, asemenea. Cred că liniștea de acasă e mai importantă ca orice și ăsta e marele meu noroc”, a dezvăluit Dan Negru pentru revista Viva.
Dan Negru prezintă emisiunea „Jocul cuvintelor”, la Kanal D
Noul sezon al emisiunii „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” revine luni, 4 septembrie, la ora 22:30, la Kanal D. Emisiunea va fi difuzată în fiecare seară de miercuri până vineri, de la 22:30. Dan Negru a prezentat deja două sezoane ale acestei emisiuni, care a prins foarte bine la publicul de toate vârstele.
În fiecare editie a emisiunii, cinci concurenți inteligenti și entuziaști se vor confrunta într-o competiție palpitantă pentru a-și demonstra cunoștințele despre cuvinte. “Mare atenție! Nu vă lasati mintea să zacă! Ne-am întors la Jocul cuvintelor!”, spune Dan Negru, înainte de a da startul noului sezon “Jocul cuvintelor”.
Citește și: Dan Negru, în vacanță în Japonia, deplânge turismul românesc. Mircea Badea, replică acidă