Emoții mari pentru Sophia Loren. Actrița, care a împlinit 89 de ani pe 20 septembrie, a căzut în casă și a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență. Totul s-a întâmplat luna trecută, pe 24 septembrie. Din fericire, starea de sănătate a divei italiene se îmbunătățește, iar recuperarea decurge încet, dar sigur.
Sophia Loren se simte „bine” la zece zile după ce şi-a fracturat femurul în locuinţa sa din Geneva, Elveţia, a declarat managerul ei, Carlo Giuisti, pentru revista People.
„Totul este în regulă”, a spus el. Ea va avea nevoie de cel puţin câteva luni de recuperare. La 24 septembrie, actriţa a fost operată de urgenţă la şold, pentru o fractură de femur cauzată de o căzătură.
Cei doi fii ai actriţei, Carlo Ponti Jr. şi Edoardo Ponti, se află alături de ea în Elveţia. Potrivit lui Carlo Giuisti, operaţia a decurs „foarte bine”, iar Sophia Loren „se vindecă încet”, notează News.ro.
Ultima apariţie publică a Sophiei Loren a avut loc la 2 septembrie, la o prezentare de modă Armani, organizată în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia. Recent, ea a revenit în cinematografie cu filmul „Life Ahead” (2020), lansat pe Netflix.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/09/sophia-loren-profimedia-0802921558-7-scaled.jpg)
Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, în 6 decenii de carieră
Sofia Villani Scicolone s-a născut pe 20 septembrie 1934. După ce și-a trăit copilăria în mare parte în timpul războiului, ea a început să facă primii pași spre celebritate la vârsta de 14 ani, când a început să participe la concursuri de frumusețe și interpretând roluri mici în filme artistice.
Primele roluri le-a avut în filmele lui Vittorio de Sica, regizorul care a descoperit-o. În 1950 a participat la Miss Italia, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, creat special pentru ea. De aici a fost un drum scurt până la Hollywood și la întâlnirile ei cu mari actori ai vremii, premiile, iubirile, familia și faima.
În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola, la Robert Altman.
Ea a fost cea mai fotografiată femeie din lume și un sex-simbol pentru generații întregi, fiind numită Marilyn Monroe în variantă brunetă.
La numai 15 ani, l-a întâlnit și pe Carlo Ponti, care era cu 22 de ani mai mare, cu 10 cm mai scund și însurat, dar cu toate acestea povestea lor de dragoste a fost unică. Avea să îi fie soț până la moarte, spre uimirea tuturor.
S-a căsătorit de două ori cu Carlo Ponti, prima data în septembrie 1957, în Mexic, însă pentru că legea italiană nu-l lăsa să divorțeze de prima nevastă, a fost nevoit să anuleze căsătoria pentru a nu fi arestat pentru bigamie.
Însă, ulterior, Carlo și Sophia au plecat în Franța, unde au devenit cetățeni francezi și astfel, regizorul a putut să divorțeze. Ei s-au căsătorit din nou pe 9 aprilie 1966, în Franța.
Cei doi au avut doi copii: Carlo Jr., născut în 1968 și Edoardo, născut în 1973, și au rămas împreună până la moartea lui Ponti, în 2007.
Întrebată dacă nu ar vrea să se recăsătorească, Sophia a spus că „este imposibil să iubească pe altcineva” și a preferat să rămână singură. Superba actriță este bunică a patru nepoţi, câte doi de la fiecare fiu al ei.
Citește și: Actrița Gina Lollobrigida a căzut în casă și și-a rupt femurul. La 95 de ani va fi operată de urgență