Pe Minerva o știe toată lumea, însă acum a luat o pauză de televiziune, căci noul job nu îi mai permite acest gen de expunere. Nu, nu a renunțat la astrologie, marea pasiune a vieții ei, ci în vara anului trecut s-a angajat la departamentul de mentenanță al Băncii Naționale. A spus chiar ea, în podcastul lui Damian Drăghici.
„La ora actuală am o funcție de execuție, lucrez în Banca Națională. Din păcate, n-o să mai am dreptul să ies pe sticlă, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că tot mă bătea gândul să-mi fac un podcast. Fac astrologie de la 14 ani,” a declarat Minerva.
Chiar dacă nu mai apare în emisiuni, Minerva este foarte activă pe rețelele sociale, unde își ține fanii la curent cu viața ei. Tot acolo a publicat și imagini cu ea în spital sau la recuperare, după operația la șold. Minerva a vorbit cu deschidere despre diagnosticul de coxartroză (afecțiune degenerativă, care se manifestă prin degradarea progresivă a articulației șoldului), dar și despre operație.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Minerva: „M-a surprins şi pe mine cât de bine a prins operaţia”
Potrivit Playtech.ro, ea s-a operat chiar în Săptămâna Mare a acestui an, la Arad, zonă în care se află mama sa și multe alte rude. Ea spune că decizia de a se opera a fost luată la sfatul unui medic foarte bun, care „într-o zi mi-a depistat o frumuseţe de coxartroză și care m-a forţat să mă operez în cele din urmă!”. „M-a surprins şi pe mine cât de bine a prins operaţia. Nici în cele mai frumoase vise nu mă aşteptam la aşa ceva! Medicul m-a şi felicitat şi asta m-a făcut să mă simt foarte bine”, declara ea pentru sursa citată.
„Am devenit meteodependentă după operație. Am constatat în ultimele săptămâni că simt vremea mai ceva ca înainte. De acum știu când e soare, când e ploaie, când e furtună. Ce mai încolo și-ncoace, sunt un mic specialist în treaba asta!”, mai spune Minerva.
Celebra astroloagă s-a recuperat la Băile Felix. ”Am discutat și cu medicul și mă împac bine și cu tratamentul de recuperare. Unul care decurge bine. Sunt în grafic! Dar mi-am prelungit perioada de ședere în nordul țării cu câteva zile. Sunt la Băile Felix, dar nu mai stau prea mult. Mi-am propus ca la 15 iulie să reîncep lucru, la București”, a mai spus ea pentru Playtech.
Ce este coxartroza
Termenul medical de coxartroză se referă la artroza șoldului care constă în degenerarea cartilajului articulației șoldului. Există 2 tipuri de coxartroză: coxartroză primară cu cauze necunoscute și coxartroză secundară care se datorează unor alte afecțiuni, cum ar fi malformații congenitale ș.a.m.d
Articulația devine din ce în ce mai puțin funcțională, se formează depozite de țesut osos și particule abrazive produc durere ca urmare a frecării în mod repetat. Pierderea cartilajului conduce la o redoare progresivă a articulației. În același timp, apare și durerea, la început asociată cu mișcarea după perioade de inactivitate și efort, apoi inclusiv în momentele de odihnă și când nu se depune efort. Capacitatea motorie scade, iar calitatea vieții unei persoane afectate de coxartroză este redusă treptat.
Citește AICI tot ce trebuie să știi despre coxartroză