Cristian Țânțăreanu a dispărut din lumea mondenă după ce a fost diagnosticat cu cancer la colon. Omul de afaceri a trecut prin momente cumplite, însă, cu toate acestea, nu și-a pierdut speranța. Pur și simplu a învățat să trăiască un pic altfel.
Încă îi lipsește viața de altădată și recunoaște asta fără ocolișuri. Cristian Țânțăreanu a declarat că este foarte deranjat de faptul că nu mai poate să bea. Cu toate acestea, tot mai gustă câte un pahar sau două pe zi. Afaceristul nu are voie să consume alcool deloc.
„Am avut destule cumpene în viață. Una a fost cu sănătatea. Acum sunt bine. Nu pot să mai beau o sticlă, două, de palincă pe zi și o vadră de vin. Mă sâcâie că nu pot! Dorință am, putință nu mai e. Beau zilnic, dar nu mă îmbăt. Foarte puține tării, numai țuică, chestii făcute aici, în zonă, de prieteni”, a declarat milionarul în emisiunea „Fiță cu Adiță”.
De asemenea, omul de afaceri afirmă că nu îi este deloc frică de moarte, ci doar de faptul că va suferi și va trăi o eternitate acolo.
„Nu mi-e frică de moarte! Mă duc ca la nuntă! Mi-e frică de eternitatea ei. Mi-e frică să nu mă chinui”, a continuat el.
Omul de afaceri, depre faptul că și-a înșelat soția
În cadrul aceleiași emisiuni, Cristian Țânțăreanu a dezvăluit că și-a înșelat soția, dar ea știa acest lucru, chiar ea fiind cea care i-a dat voie.
„Am înselat-o pe soție, dar cu voia ei. Mi-a făcut cadou (femei – n. red.), când am împlinit 60 de ani, prin Thailanda, prin China, prin Turcia, prin Bali. Ceream voie și ne duceam toți în gașcă. Seara, când mergeam la restaurant, unde ne așteptau nevestele, nu erau foarte vesele și deja băuseră un coniac, un pahar de vin… erau un pic agitate”, a mai povestit milionarul.
Citește și: