În vârstă de 56 de ani, jurnalista reușește cu brio să-și ascundă cifra din buletin. Despre televiziune, spune că o întâmplare a adus-o acolo, pentru că nu și-ar fi imaginat că era loc pentru ea la TV. Recunoaște că altele erau timpurile când a ajuns la TV și acesta a fost norocul ei.

Aceasta a declarat pentru Spectacola și DC News că era convinsă că nu va lucra niciodată la TV din cauza aspectului fizic. Dar, ca vinul bun, acum arată mult mai bine decât alte femei celebre.

„Eu nu mă consider o frumusețe, tocmai de asta ajungerea mea în televiziune a fost pentru mine o surpriză. În mintea mea, eram setată spre a ajunge jurnalist la o redacție, îmi plăcea să scriu, dar eram sigură că ăsta e destinul meu, să scriu într-o redacție, atât mă gândeam.

În momentul în care am ajuns în televiziune, absolut întâmplător, după Revoluție, când s-au deschis porțile, mă uitam la mine pe sticlă cum arăt și ziceam: eu ce caut aici, nu sunt vreo frumusețe, atât doar că-mi merge gura.

Dacă în 1990 erau regulile televiziunii de astăzi, eu nu ajungeam în veci aici, nu eram candidat pentru așa ceva, dar atunci vremurile erau mai permisive. M-am prins acolo.”, a declarat Marina Almășan, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor.

Secretul siluetei sale și alimentul la care a renunțat

Un secret al siluetei sale este faptul că a renunțat deja de ceva timp la a mai consuma carne. Gustă totuși din aceste preparate când merge într-o vizită, pentru a nu supăra gazda, însă, predominant, alimentația sa se axează pe fructe și legume.

„Eu încerc să mă mențin așa, să nu acumulez prea multe kilograme, pentru că de la o vârstă se adună.

Am renunțat să mănânc carne pe cât posibil. Dacă merg într-o vizită unde gazdele se întrec în a face fripturi și alte bunătăți, nu sunt genul de om care să refuze.

Mă împac foarte bine cu salatele, cu legumele, fructele. Ciupercile îmi plac la nebunie, dacă îmi pregătești un meniu doar pe bază de ciuperci, m-ai câștigat. În rest, nu am alte restricții. Nu beau, nu fumez, probabil și asta contribuie la menținerea unui spirit tânăr și cred că asta este rețeta, să-ți păstrezi spiritul tânăr.”, a mai dezvăluit ea.

marina-almasan-fiicaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Marina Almăşan dă din casă: Cine a înșelat în mariajul pe care l-a avut cu Victor Socaciu? Detalii neștiute despre actualul bărbat din viața ei

Și mai are un secret!

Starea de bine este și ea un factor decisiv în tot acest proces, consideră Marina Almășan.

„Vezi unii oameni care, dacă au o anumită vârstă, nu mai sunt la fel de veseli, nu se mai îmbracă colorat, pentru că ce o să zică lumea. Nu am avut niciodată opreliștea asta, eu m-am comportat mereu așa cum am simțit în interiorul meu, iar interiorul meu a rămas blocat undeva în anii aceia de debut.

Sunt lucruri care mă necăjesc foarte mult, aproape de mine, sunt și oameni toxici care mă supără, dar am învățat să exist cu ei și să-mi fac propriul meu univers.

Am și eu momentele mele de supărare, de tristețe, dar încerc să le păstrez între cei patru pereți ai încăperii mele, fiecare are supărările lui, dar menirea mea este să aduc în sufletul omului o stare de bine, ca persoană publică.”, a mai spus Marina Almășan.

Vezi și Cum arată și cu ce se ocupă fiica Marinei Almășan. Vedeta are și o veste proastă, deși e conștientă că pe unii o să-i bucure

Citește și:

Petre Roman ține dietă și face sport și la 76 de ani!

Tatăl Andreei Ibacka a împlinit 60 de ani. Imagini de la petrecere cu soția, fiica, ginerele Cabral și nepoțeii Namiko și Tiago