Cântăreața îi cere celui de care încearcă să se despartă să o lase în pace și să-i acorde în sfârșit divorțul, pentru a-și putea vedea de viața ei. Vedeta susține că mai tot timpul se ceartă cu tatăl copiilor ei.
Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău sunt separați de trei ani, din momentul în care cântăreața a anunțat printr-o postare că mariajul său cu afaceristul a ajuns la final. De atunci cei doi au fost în tensiuni uriașe, și-au spus cuvinte dure și au făcut un scandal uriaș în presă. Cu toate acestea, divorțul tot nu a fost pronunțat, mai cu seamă că sunt și doi copii la mijloc.
”Ne mai trimitem și mesaje, mai cu supărare, mai cu aprindere, cu flăcări”
Într-un interviu acordat de Claudia Pătrășcanu, cântăreața a mărturisit că relația sa cu Gabi Bădălău nu e deloc una bună, iar cei doi stau tot timpul certați și nu se înțeleg. Totuși, trebuie să comunice pentru copiii lor, astfel că atunci sunt singurele discuții, și acelea foarte tensionate.
Ea a precizat că tot timpul se blochează și se deblochează, iar Claudia Pătrășcanu a ținut să-i transmită afaceristului că vrea să fie lăsată în pace și să se poată bucura în liniște de viață și de copiii săi.
”Ne mai trimitem și mesaje, mai cu supărare, mai cu aprindere, cu flăcări. Nu aveam o comunicare, ne mai blocăm, ce să spunem, dar mă supără de foarte multe ori. Eu îi cunosc de foarte bine caracterul și stilul, de aceea îl las, mă rog pentru el să fie fericit, să aibă o viață frumoasă și să mă lase în pace să fiu și eu fericită și liniștită. Mi se pare normal, acesta e cursul vieții”, a spus Claudia Pătrășcanu.
Copiii Claudiei Pătrășcanu vor pleca în vacanță cu tatăl lor
După ce în urmă cu câteva săptămâni Claudia Pătrășcanu a plecat alături de copii în vacanță în Turcia, acum vine și rândul lui Gabi Bădălău să plece cu cei mici la distracție. Cântăreața a spus că vor fi câteva zile în care cei mici vor sta în compania afaceristului, însă ea așteaptă să fie ținută la curent cu fotografii și clipuri video, așa cum a procedat și ea.
„Am emoții pentru ei de fiecare dată când pleacă. Copiii au plecat in vacanta, mâine pleacă în Spania. Îi las în mâinile Domnului. Pleacă cu bunicii și cu toata familia lui Gabi. Pleacă 2 săptămâni, așa că mă relaxez și eu în acest timp, dar cu gândul la ei.”, a dezvăluit la Antena Stars Claudia Pătrășcanu.
Ce spune despre căsătorie
Claudia Pătrășcanu e de trei ani o femeie singură, însă nu și din punct de vedere legal. Cântăreața e încă soția lui Gabi Bădălău. Artista susține că dacă ar reuși să se separe oficial de tatăl copiilor, nu va mai face niciodată nuntă cu altcineva.
Întrebată dacă ar mai vrea să se recăsătorească, în viitor, Claudia Pătrășcanu susține că nu va mai face acest pas deoarece nu mai crede în actul căsătoriei. Cântăreața susține că nu vede sensul de a mai face nunta și să meargă în fața ofițerului de stare civilă doar pentru a purta o verighetă pe deget.
Artista însă susține că sunt multe familii care într-adevăr au o căsnicie frumoasă, dar ea precizează că o relație poate funcționa și fără a face acest pas, astfel că pentru ea căsătoria nu mai reprezintă o prioritate.
”În căsătorie chiar n-am de ce să mai cred (…) Nu mi-aș mai dori, de ce să mă mai văd cu o verighetă pe deget? Cred că lucrurile funcționează în viața unui om când nu pui presiune și nu te legi de acel act”, a zis Claudia Pătrășcanu într-un interviu.
Claudia Pătrășcanu are admiratori
Claudia Pătrășcanu e o femeie frumoasă și era imposibil să nu aibă admiratori. Ea susține că sunt bărbați care îi trimit flori, care îi fac complimente, însă e discretă cu viața sa personală și preferă să nu vorbească prea mult despre acest lucru.
Artista mărturisește că atunci când va fi cazul să aibă o relație, ea va ieși și va spune cum stau lucrurile și cât de fericită e.
Ea precizează că în prezent e o femeie singură, o mamă dedicată copiilor ei, dar și o artistă care muncește și care merge la concerte pentru a putea să aibă o carieră cât mai frumoasă și cât mai lungă.
Citește și: