Toată săptămâna s-a vorbit despre cearta dintre JLo și Ben Affleck, de la Premiile Grammy 2023, eveniment care a avut loc pe 5 februarie, la Los Angeles. Supărată că a fost plictisit și bosumflat, solista l-a tras de urechi pe soțul ei, în văzul tuturor, iar reacția ei s-a viralizat. ”Fii și tu mai fericit! Arată că ești motivat”, i-ar fi spus Lopez lui Ben, în timp ce asistau la decernarea prestigioaselor premii muzicale.
Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au făcut tatuajele dragostei
Dar iată că momentul a fost dat uitării, iar de Ziua Îndrăgostiților cei doi și-au luat revanșa cu o cină romantică, la un restaurant din Santa Monica, însă au făcut și un gest care le pecetluiește iubirea. Jennifer Lopez a anunțat azi, pe Instagram, că ea și soțul ei și-au făcut câte un tatuaj al fidelității.
Ea are în zona coastelor un simbol al infinitului, iar el și-a tatuat două săgeți intersectate, plus inițialele numelor lor, J și B. „Angajament infinit. La mulți ani de Valentine’s Day, dragostea mea”, a scris Lopez în dreptul imaginilor cu tatuajele. FOTOGRAFII: INSTAGRAM / PROFIMEDIA
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/02/jennifer-lopez.png)
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în iulie 2022
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au logodit în luna aprilie 2022, după ce actorul i-a dat solistei un inel cu diamant, în valoare de 3 milioane de dolari. În luna iulie a venit și nunta, una fastuoasă, pentru care solista a purtat 3 rochii de mireasă. Pentru Jennifer Lopez, căsătoria cu Ben Affleck este cea de-a patra. Solista a mai fost căsătorită cu Ojani Noa (1997-1998), Cris Judd (2001-2003) și Mark Anthony (2004-2014). În 2021 a rupt logodna cu fostul jucător de baseball Alex Rodriguez.