Nu doar familia regală a Marii Britanii a atras atenția cu ținutele pregătite special pentru încoronare, ci și invitații la acest eveniment somptuos. Regine, prințese, principese, dar și prime doamne au respectat protocolul vestimentar și au oferit un spectacol fascinant.
Moda la încoronare. Ce ținute au reginele și împărătesele lumii
Regina Letizia a Spaniei a purtat un costum roz, o creaţie a casei de modă Carolina Herrera, cu peplum şi broderie la baza gâtului. Ţinuta a fost creată special pentru ea de directorul creativ al acestei case de modă, Wes Gordon, scrie Agerpres, care a trecut în revistă ținutele capetelor încoronate.
Regina Rania a Iordaniei a purtat o creaţie a casei de modă pariziene Tamara Ralph. Rochia midi galben-pastel are o croială suplă, cu mâneci strâmte şi un guler în formă de fundă căzut pe umeri. Ţinuta a fost completată de o pălărie asortată, de pantofi cu toc înalt şi de o poşetă albă.
Într-una dintre cele mai estompate ţinute ale zilei, prinţesa Charlene de Monaco a purtat un deux-pieces într-o culoare neutră, asortat cu o eşarfă care îi atârna pe un umăr. A completat ţinuta cu o pălărie elegantă, purtată peste o tunsoare scurtă.
Mary, prinţesa moştenitoare a Danemarcei, a purtat o rochie de culoare mov. Ţinuta ei este semnată de casa de modă din Copenhaga Soeren Le Schmidt, cunoscută datorită devotamentului pentru croielile elegante şi sustenabilitate.
Prinţesa Marie-Chantal a Greciei a purtat o rochie din crep, de un albastru pal, cu o fundă asimetrică pe umăr. Ţinuta avea o lungime midi cu mâneci strâmte şi a fost asortată cu o pălărie în aceeaşi nuanţă.
Regina Mathilde a Belgiei a purtat o rochie roz-pastel cu mantie, asortată cu o pălărie albă Philip Treacy. Philip Treacy este unul dintre pălărierii preferaţi ai capetelor încoronate.
Prinţesa Victoria, moştenitoarea coroanei Suediei, a purtat o ţinută integral albastră alcătuită din rochie, pantofi cu toc şi o bandană pe cap.
Regina Maxima a Olandei a purtat o ţinută semnată de designerul olandez Jan Taminiau. Rochia de lungime medie ornată cu o broderie elaborată la baza gâtului a fost asortată cu pantofi cu toc şi cu o poşetă bej. FOTOGRAFII: PROFIMEDIA / HEPTA
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/05/king-felipe-and-queen-letizia-of-spain-profimedia-0774189086.jpg)
Principesa Margareta și Carmen Iohannis, îmbrăcate de Irina Schrotter
Principesa Margareta și Prințul Radu al României au asistat sâmbătă, 6 mai, la încoronarea Regelui Charles al III-lea, alături de Regina Consoartă, Camilla. Înainte de marele eveniment, Principesa Margareta i-a transmis un mesaj public Regelui Charles. Custodele Coroanei române a realizat o filmare specială, în care i-a trimis suveranului cele mai bune gânduri.
„Încoronarea de astăzi, la Londra, leagă trecutul de prezent printr-o tradiție istorică de o mie de ani. O tradiție care a continuat trecând prin războaie, cataclisme, revoluții și fundamentale schimbări ale lumii.
Majestatea Sa Regele Charles este încoronat după aproape șase decenii de slujire devotată a Regatului Unit și a Commomwealth. Întreaga mea viață am fost martora devotamentului său față de Coroană și Națiune.
Suveranul britanic de astăzi este un prieten al țării noastre și are o profundă înțelegere a continentului european, în întregimea lui. Principele Consort și cu mine urăm Regelui și Reginei Consort o domnie binecuvântată, pentru un viitor mai bun al țării lor și al lumii întregi!”, a fost mesajul Principesei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/05/tinute-incoronare.jpg)
Ținuta Principesei Margareta, dar și ținuta lui Carmen Iohannis au fost asigurate de echipa Irinei Schrotter. Creatoarea de modă a avut un mesaj de mulțumire, pe Facebook.
„Onorați să asigurăm ținuta Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, în calitate de furnizor oficial al Casei Regale a României, și ținuta Primei Doamne a României, Carmen Iohannis, la Ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea.
Imaginile sunt de astăzi, imagini în care Majestatea Sa, alături de Principele Radu, și Prima Doamnă a României, alături de președintele Klaus Iohannis, ne onorează purtând ținutele realizate de noi”, a scris Irina Schrotter, pe Facebook.
Citește și: 29 cele mai frumoase nume regale pentru fete. Sunt inspirate de prințese și regine
Citește și: Ținutele lui Meghan Markle, cele mai copiate din lume. Ducesa inspiră mai multă lume decât vedetele