Puya a fost invitat în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță și nu s-a ferit să arate ce fel de om este el în viața de zi cu zi.

Cu toții îl știu pe Puya după succesul pe care acesta l-a avut după ce a lansat piesa „Undeva în Balcani”, alături de George Hora. Rapperul a povestit că melodia a fost scrisă într-o perioadă în care a cunoscut-o și pe cea ce i-a devenit soție, însă nu intenționa pe atunci să facă un hit și nici nu s-a așteptat la ceea ce a urmat.

Cum s-a cunoscut Puya cu soția lui, Melinda

Puya, pe numele lui real Dragoș Gărdescu, a dezvăluit că s-a cunoscut cu partenera lui la concerte. „Te-ai încurcat cu fana?”, l-a întrebat Cătălin Măruță imediat. 

„Nu era fana mea. Eu am cântat la balul unde ea a prezentat. Și mi-a tras și țeapă cu banii! Ăia aveau sala plină și mie îmi ziceau că n-au bani.

Și așa ne-am împrietenit. Am ținut legătura, am vorbit. După, a început să îmi placă jocul ăsta și îmi tot puneam concerte în zona unde era ea”, a povestit Puya.

Rapperul, acum în vârstă de 43 de ani, a povestit amuzat că o plăcea atât de tare pe cea care îi este acum soție încât a ajuns să își programeze concertele doar unde știa că urmează să fie și ea. Acesta se dădea drept impresarul lui și suna la cluburile unde tânăra prezenta. 

„Sunam la cluburile din Cluj unde era ea. La un moment dat am cântat și într-un grajd! Și uite așa am reușit să acopăr fiecare sătuc din zona Clujului”, a mai dezvăluit Puya.

După ce a epuizat toate locațiile în care putea cânta, numai ca s-o vadă pe ea, Puya și-a luat inima în dinți și i-a zis partenerei lui, Melinda, să se mute la București.

„Când am cerut-o de soție copilul avea deja doi ani. Am fost rapizi. Până acum văd că m-a suportat”, a mai spus cântărețul, care are 3 fiice alături de Melinda.

Și uite așa a devenit Puya băiat „de casă”. Totuși, e discutabil, spune el, având în vedere că avea foarte multe concerte. 

Puya, declarație de dragoste atipică pentru soția lui

„Primul copil nu prea l-am văzut. Aveam foarte multe spectacole, chiar și 4 într-o zi. Bine, nu mă plâng, că nu cred că o să mai am așa prea curând”, a mai zis artistul.

Zilele trecute, de ziua soției sale, Puya i-a făcut o declarație atipică, dar care sugerează foarte bine ce simte pentru ea: ”La mulți ani, Melinda! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ziua în care ai apărut în viața mea. Te iubesc! Dacă ziua aia nu ar fi fost, ramâneam un bagabont pe străzi cu mașină scumpă, fără casă, umblând cu copiii altora.🐥🥰⚔️😜🤣”

Vezi și Puya, revoltat: „Nu-mi vine să cred, o să-mi trebuiască un dicționar”

Citește și:

Dana Nălbaru a pus o nouă imagine cu ea și a iscat un val de reacții

Jane Seymour a împlinit 71 de ani. Cum arată fără machiaj? Cele mai recente imagini cu ea i-au uimit pe fani