După despărțirea de Marius Elisei, Oana Roman își crește singură fata. Vedeta susține că implicarea fostului soț din punct de vedere financiar este zero, acesta sustrăgându-se de la plata pensiei alimentare pentru Isabela, care era oricum o sumă mică, respectiv 500 lei.

Mai mult, bărbatul refuză să rezolve și situația cu alocația copilului, care intră într-un cont administrat de el.

În ciuda tuturor acestor neajunsuri, Oana Roman susține că se descurcă șă-și crească fiica. Să nu uităm că fata este în continuare la o școală privată. Însă cea mică face tot ce poate ca să contribuie la bugetul micii familii.

Într-un interviu oferit Cancan, Oana Roman a dezvăluit că Isa, în ciuda vârstei fragede, este un ajutor de nădejde. ”Ea știe că se muncește mult pentru bani. Mă ajută în munca mea și înțelege foarte bine că banii ăia care vin în fiecare lună înseamnă muncă și mă ajută.

Îmi face poze, îmi face filmări, stă cu mine când editez, când montez, când pregătesc campaniile și a învățat foarte bine și a înțeles foarte bine că lucrurile astea costă”, a explicat Oana Roman.

Isa chiar e o fetiță minunată și extrem de sensibilă! Cadoul pe care i l-a făcut mamei ei, Oana Roman

Cât primește Isa de la bunicul ei, Petre Roman

Cea mică este recompensată pentru munca ei, inclusiv financiar, a dezvăluit mama ei. În plus, bunicul Petre Roman îi face mici cadouri constând în bani, de Crăciun și de ziua ei.

Însă Isa mai face ceva și aici se vede caracterul ei frumos: pictează, iar desenele le vinde. Din banii obținuți ajută copii mai puțin norocoși ca ea.

”Evident, primește recompensă, Isa are banii ei. Își vinde tablourile în fiecare an și cu banii strânși cumpără ajutoare pentru copiii nevoiași, asta a făcut anul trecut, vom face și anul acesta.

Este foarte atentă cu banii. Tata îi dă tot timpul de Crăciun, de ziua ei, îi dă câte 100 de euro, de exemplu, și are foarte mare grijă cum cheltuie banii respectivi, adică e foarte atentă.

De Revelion, la sorcovă, reușește să strângă destul de mulți bani și apoi și-i cheltuie cum știe ea, își cumpără anumite lucruri, dar nu e nesăbuită, adică e destul de echilibrată. Eu sper să înțeleagă că trebuie să fim responsabili în raport cu banii”, a mai explicat Oana Roman.

Oana Roman, mesaj emoționant pentru fiica ei: ”Familia suntem noi două!” Ce promisiune i-a făcut Isei

oana-si-fata-eiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Nici acum nu primesc pensie alimentară, iar alocația nu ajunge la ele

În urmă cu ceva vreme, Oana Roman spunea că nu a primit niciodată pensie alimentară de la Marius Elisei, cât de mică ar fi ea (500 de lei). Iată că situația nu s-a schimbat. Mai mult, fata nu și-ar primi nici alocația care I se cuvine prin lege.

”Nu primește de la tatăl ei niciun fel de pensie alimentară. De când am divorțat, de 3 ani, nu s-a plătit pensie alimentară niciodată.

Nu primește, de asemenea, nici măcar alocația, pentru că alocația intră într-un cont administrat de el și nu avem acces, cel puțin până astăzi (n.r. marți 21 mai) nu am primit acces la acel cont și pensia alimentară nu se plătește deloc.

Practic, ea are doar banii ei, făcuți de ea, și banii munciți de mine, pe care îi cheltui ca să îi plătesc școala, pentru că este la o școală privată, toate activitățile, absolut toate cheltuielile”, a mai spus aceasta.

Întrebată dacă va lua măsuri să schimbe această situație, dacă va sta cu el de vorbă în mod deschis, pentru a-i cere socoteală, iată ce a răspuns Oana Roman: ”Nu doresc să discut cu dânsul absolut deloc!

Am discutat pe cale oficială, prin e-mail, așa cum și-a dorit și dânsul. I-am trimis 2- 3 e-mailuri în care l-am întrebat dacă dorește totuși să plătească această pensie alimentară. Nu mi-a răspuns niciodată la aceste emailuri, deci există și alte căi, vom vedea.

Deocamdată am avut alte priorități. Slavă Domnului, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt recunoscătoare că sunt capabilă să îmi întrețin copilul singură, fără probleme”.

Vezi și De fapt cât de des o vede Marius Elisei pe Isa și care mai e viața fostului soț al Oanei Roman dar și Oana Roman, durere de mamă: „Isa nu mai e copilul vesel, calm, mereu cu zâmbetul pe buze”. Foarte trist ce a povestit despre fiica ei

Citește și:

Tătuțu din Clanul se întoarce! Încep filmările pentru un nou serial! Cine va juca

Anamaria Prodan a spus public ce ar face dacă Ronald Gavril ar înşela-o cu altă femeie: „Am discutat asta cu el. Sunt olteancă, nu am ce să fac, bine că mi-am luat un moldovean!”