Când vine vorba despre fiica ei de 15 ani, o vârstă deloc simplă, mai cu seamă în zilele noastre, actrița Paula Chirilă are reguli foarte stricte, despre care a povestit recent.

„Sunt în extreme, sunt foarte relaxată când vine vorba despre anumite lucruri. Însă, pe de altă parte, sunt extrem de rigidă când vine vorba de educație, de respectarea unor reguli. Suntem și în adolescență acum.”, a declarat Paula Chirilă pentru Spynews.ro.

Tu știai că Paula Chirilă are o fetiță? Actrița o crește singură, după divorțul de soțul ei. Cum arată Carla, la 12 ani

Iar regula care trebuie respectată de către fiica ei, rezultată din mariajul încheiat cu Marius Aciu, este că trebuie să învețe zilnic. Fără excepție!

„Trebuie să învețe în fiecare zi! Eu dau totul pentru școală, orice pentru școală! Nu există nimic mai important decât programul zilnic de învățat, pentru că nu poți îngrășa porcul în ajun, examenele vin. Ea va avea examene din ce în ce mai multe, pentru că este în clasa a IX-a, teze și așa mai departe.”, a mai declarat actrița.

paula chirila are 49 de aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Fata ei nu are, la 15 ani, conturi pe rețelele de socializare!

Altfel, încearcă să nu fie prea intruzivă, chiar dacă recunoaște că-și controlează fiica, pentru a nu apuca pe drumuri greșite. Actrița de 49 de ani nu își dorește să îi încalce foarte mult intimitatea fiicei sale, Carla Sofia, dar este nevoită să facă asta uneori. Îi cere însă acordul, explicându-i ce pericole o pândesc la tot pasul.

Actrița a mai spus că, chiar dacă fata ei e la liceu, încă nu are voie să aibă conturi pe rețelele de socializare. De altfel, recunoaște că, din când în când, îi ia telefonul la puricat.

„Dacă vreau să fac control, îl fac cu acordul ei. Îi spun: Dă-mi și mie, te rog, telefonul, vreau să vad ce se mai întâmplă pe acolo. Dar are codurile ei, nu prea mă bag foarte mult în intimitatea ei. Îi spun că există foarte multe pericole pe Internet și să aibă foarte mare grijă pe rețelele de socializare. Nu are conturi, nu este cazul”, a mai spus Paula Chirilă, divorțată în 2017, moment din care s-a schimbat foarte mult și fizic, apelând la tot felul de îmbunătățiri care au întinerit-o vizibil. Nu demult, actrița, care a fost căsătorită 12 ani, a mărturisit că și-a tăiat gușa.

Paula Chirilă vorbește despre intervenţiile sale chirurgicale: ”Este genială procedura. Îţi face anestezie, nu te doare absolut nimic”

N-ai zice, dar Paula Chirilă e ahtiată după operațiile estetice. Ce intervenții are: ”Dacă aș fi milionară aș băga toți banii în mine. Aș face operații din cap până-n picioare”

Vezi și Paula Chirilă a slăbit 15 kilograme în 3 luni. Iată cum a procedat

De la o posibilă căsătorie s-a ajuns la despărţire! Paula Chirilă, primele declarații după despărțirea de iubitul cu 16 ani mai tânăr

Citește și:

Ai voie sau nu să faci curățenie de sărbătoare sau când e slujbă la Biserică? Sliviu Biriș, actorul teolog, explică: ”Dacă e gunoiul cât casa…”

Octavia Geamănu și Alina Pușcaș, scandal și replici dure. „Mă bucur că am descoperit cât de ipocrită e. Adică să spui că nu ne cunoaștem…”. S-a ajuns până la „hăinuțe”