Ion Cassian, directorul azilului din Ghermănești unde Irinel Columbeanu locuiește deja de ceva vreme, a povestit ce daruri primește Irinel Columbeanu de la „drăguța” lui din căminul de bătrâni.
„Împarte cu Irinel ciocolata”
În vârstă de 67 de ani, Irinel Columbeanu a legat o prietenie de suflet cu o doamnă educată, cu care are ce discuta, la azilul unde ambii locuiesc. Rămas fără bani, în urma investițiilor total neinspirate, în afaceri păguboase, iată că a venit și rândul lui să mai fie răsfățat. Nu e vorba despre răsfățuri scumpe, dar gesturile de alint sunt cu atât mai frumoase.
„La azil avem cazuri în care bătrânii se împrietenesc, socializează, povestesc, dar nu s-a pus niciodată problema să se și căsătorească. După o anumită vârstă, dragostea este simplă, sinceră, e curată ca apa. Nu te mai interesează nici banii sau cum arată partenerul sau partenera.
Și Irinel are o doamnă, aici, vecina lui de cameră, cu care îi face mare plăcere să vorbească în franceză sau în engleză, ea știe și germană și spaniolă. E o femeie respectabilă, cultă, se înțeleg foarte bine. Iar când ea primește câte un pachet, din America, de la fiul ei, stabilit peste Ocean, împarte cu Irinel Columbeanu ciocolata”, a declarat Ion Cassian, directorul azilului de bătrâni din Ghermănești, pentru Click.
Irinel Columbeanu, primele declarații despre ”drăguța” lui: ”N-a fost dragoste la prima vedere”
Și Irinel Columbeanu a făcut primele declarații despre ”drăguța” lui. A păstrat discreția, dar a dat câteva ceva din ”casa” de la Ghermănești.
„Mă pregătesc să scriu o carte și am și o muză. Mă înțeleg foarte bine cu o doamnă foarte drăguță pe care am descoperit-o de când sunt aici. Este foarte deșteaptă, am ce vorbi cu ea mereu.
Nu este româncă, este de origine germană. Are și ea copii, nepoți, care o vizitează. Nu pot spune că a fost dragoste la prima vedere (n.r. râde)”, a declarat Irinel Columbeanu pentru CANCAN.
Cum mai e viața lui Irinel la azilul din Ghermănești
Într-un interviu mai vechi, semn că ”relația” are deja vechime, Ion Cassian povestea că doamna a fost profesoară și că cei doi petrec ore întregi la povești, în incinta căminului de bătrâni.
”Dar Irinel mi-a zis că nu vrea să se mai căsătorească vreodată, este exclus!”, mai spunea el atunci.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7„În străinătate, milionarii se mută în azil, ca să socializeze”
Ion Cassian a dorit să menționeze că, în America, mentalitatea e cu totul alta decât în România. Un om care locuiește la azil nu e privit cu milă sau compasiune. Foarte mulți milionari în vârstă, dar încă sănătoși, se mută în căminele de bătrâni din dorința de a socializa, ca să nu stea singuri în palatele lor:
„Nu trebuie să sufere nimeni că stă la azil. În străinătate și milionarii locuiesc în cămine de bătrâni, unele sunt numai pentru socializare. Costă cam 4.000 de dolari taxa lunară. Am vizitat un cămin din străinătate, aveau și serată de dans, și-au pus tangouri și valsuri și dansau.
Milionarii își aduc la azil și mașinile. Ziua colindă, se duc la cumpărături sau la plajă, fac ce vor, iar seara se întorc la aceste cămine de lux, unde beneficiază de tot confortul, socializează, joacă și cărți. Ei tânjesc să stea în mijlocul oamenilor, nu îi mai interesează milioanele de dolari sau de euro”, a spus directorul căminului de bătrâni.
Irinel Columbeanu nu renunță la tabieturile sale din vremurile bune
Irinel Columbeanu are, în continuare, datorii la bănci, iar singura sursă de venit este pensia modestă. Totuși, el nu renunță la mai vechile tabieturi de om de afaceri respectabil:
„Are o pensie mică, un pic peste 2.000 de lei, chiar și după majorări. Din acești bani are și poprire. Cred că nu va scăpa toată viața de datoriile la bănci, din cauza cărora și-a pierdut și vila de la Izvorani. Lumea îl mai ajută cu bani, chiar și foștii prieteni.
Eu i-am promis că îl voi găzdui, la noi, la cămin, cât va dori. Este și răsfățat, mai are tabieturi de milionar, îi place să arate mereu perfect, ca un adevărat om de afaceri. Este mereu tuns impecabil, merg cu el la frizer, fetele îi rad barba, este îmbrăcat frumos, curat, în hainele lui scumpe, e în condiții de igienă perfecte.
Ieri, de Sf. Ioan, m-a sunat și mi-a urat „La mulți ani!”. Irinel Columbeanu un om deștept și manierat, e o plăcere să stai cu el de vorbă”, a mai spus Ion Cassian.
Cine îl vizitează pe Irinel la azil
La rândul său, Irinel Columbeanu a povestit cum e viața la azil. Fostul milionar recunoaște că azilul nu este locul unde și-ar fi imaginat să-și petreacă bătrânețea, dar spune că este mulțumit cu ce are acum.
„Nu am de ce să mă plâng aici, condițiile sunt ok, nu m-a surprins nimic neplăcut. Avem program de voie, să facem ce vrem”, a mărturisit fostul afacerist, care pare să fi făcut pace cu trecutul.
Totuși, singurătatea bate uneori la ușă, mai ales că singura persoană care îl mai vizitează constant este un vechi prieten. ”O singură persoană mă mai vizitează constant, un foarte vechi prieten, atât. În urmă cu câteva luni au fost la mine și Irina cu Ramona”, a completat el, conform Cancan.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață
Vezi și Ce cadouri a găsit Irinel Columbeanu sub brad, de Moș Nicolae. Surpriză: Unde va petrece Sărbătorile
Citește și: