Ozana Barabancea și-a pierdut mama, pe Rodica, la 14 ani, în 1983, iar acela a fost momentul în care și-a dat seama că tot ce îi rămăsese era pasiunea pentru muzică. Și-a dorit să își facă o carieră și să știe că mama este mândră de ea, chiar din altă lume, și crede că a reușit. Tatăl ei, Ovidiu, a murit peste ani, pe masa de operație. Se întâmpla în 1999.
Ce face Ozana Barabancea de fiecare dată când merge la mormântul părinților ei
Cu ambii părinți ”plecați”, Ozana Barabancea îi poate simți alături doar atunci când merge la mormântul lor. A avut o relație strânsă cu mama și tatăl ei și chiar dacă nu îi mai sunt alături fizic, simte că o veghează din Ceruri.
Jurata de la Te cunosc de undeva a povestit că atunci când merge la mormântul lor, vorbește cu părinții ei ca și când ar fi în viață și le împărtășește toate problemele sale.
Simte că acest lucru o liniștește și a început să procedeze astfel după divorțul de fostul soț, atunci când cei doi copii au rămas în grija ei. Nu și-a schimbat obiceiul nici acum, cu doi copii deja deveniți adulți. Iată cum procedează când merge la mormântul lor.
”Nu mi-e rușine, mă duc dimineața atunci când nu e nimeni…”
„Îi bag în ședință pe amândoi, le spun ce am nevoie, că mă cunosc.
În momentul în care mă duc la cimitir, știu că mă întorc mai liniștită, mai fericită, ceea ce am cerut cu ei se va întâmpla.
Eu vorbesc cu ei cu voce tare, eu verbalizez absolut tot. Nu mi-e rușine, mă duc dimineața atunci când nu e nimeni.
Mi se pare normal să le cinstesc memoria, să le aprind o lumânare, să le pun o floare, că așa e normal și creștinește. Când mi-a fost foarte dor de ei, am scris piesa „Cerule, deschide-te, lasă-mă mama, lasă-mi sora lângă mine, tot ce mi se cuvine” și este vorba tot despre relația dintre mine și familia pe care eu nu o mai am, adică părinții mei și familia mea de acum, adică copiii”, a declarat Ozana Barabancea la Știrile Antena Stars, conform Spynews.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Se consideră o femeie credincioasă, dar cândva credea și în astrologie
Chiar dacă într-o vreme recunoaște că credea în astrologie, acum Ozana Barabancea se consideră o femeie credincioasă. I-a pus această bază mama ei, care, pentru ea, a fost mereu o lecție de smerenie și credință. La rândul său, și-a crescut cei doi copii în același fel.
De ce a renunțat Ozana Barabancea la astrologie: „Deci am aflat niște lucruri care m-au cutremurat!”
Înainte de orice moment important, chiar și atunci când iese din casă, spune o rugăciune sau își face semnul sfintei Cruci.
Vorbind, într-un podcast recent, despre renunțarea la astrologie și apropierea de Dumnezeu, iată ce spunea Ozana Barabancea: ”Eu cred în Dumnezeu, în primul rând. Și mai cred că rugăciunea face minuni.
Apropo de cred în destin. Să știi că a fost o vreme când îmi savuram toate cărțile de astrologie din casă, și între timp mi-am dat seama că este un mare pericol și o mare înșelare și le-am dăruit pe toate.
Și dacă se întâmplă să fie ceva mai puțin dorit în viața mea, apelez imediat la rugăciune și la psaltire și la acatiste și merg la biserică. Și să știi că mi-a ajutat foarte mult.
Adică eu n-am nimic cu astrologii, cu numerologii, eu nu contest că ar minți, din contră, uneori adevărul nu e bine să-l știi, pentru că te panichează, și mai ales răul nu trebuie rostit”, a povestit artista în podcastul „Ameritat cu Nasrin”.
Ozana Barabancea își obligă fata să poarte mereu ceva la ea pentru noroc: „Este regulă!”
Citește și:
A născut în secret! Gisele Bündchen, pentru a treia oară mamă, la 44 de ani, cu mai tânărul ei iubit