Catherine Elizabeth Middleton s-a născut în 9 ianuarie 1982. Este cea mai mare dintre cei trei copii ai lui Michael și Carole Middleton. A intrat în familia regală britanică acum mai bine de un deceniu. În 29 aprilie 2011, s-a căsătorit cu prințul William, viitorul rege al Marii Britanii.

Din momentul în care Kate Middleton și prințul William s-au cunoscut la facultate, viața ei trecută a fost privită și evaluată de toată lumea.

Royal Tour of The Caribbean-Day FiveSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

Părinții ei se trag din aristocrația britanică, dar au avut locuri de muncă normale

Kate Middleton provine dintr-o familie cu origini în aristocrația britanică. Arborele genealogic al lui Carole, mama lui Kate, duce până la Regina Mamă, iar cel al lui Michael, tatăl ei, în cercurile aristocratice britanice. Chiar și așa, locurile de muncă normale ale celor doi, de însoțitoare de zbor, respectiv dispecer de zbor, au făcut-o pe actuala regină Camilla să se întrebe dacă fiica lor e suficient de bună pentru William.

În adolescență, Kate Middleton era timidă

Prima prietenă pe care Kate și-a făcut-o la liceul ei din Marlborough a descris-o ca fiind „timidă”, în timp ce o alta a spus că era „slabă și palidă, cu puțină încredere în ea”. Și unul dintre profesorii care au meditat-o a spus că prințesa de Wales era foarte emotivă și că nu vorbea prea mult, dar că a reușit să se încadreze într-un grup de elevi și să se împrietenească cu ei.

10 lucruri inedite despre Kate Middleton, dinainte de a se căsători cu prințul William

  • Când Kate avea doi ani, familia ei s-a mutat pentru doi ani și jumătate în Iordania, acolo unde tatăl ei primise un job.
  • După liceu și-a luat un an de pauză, așa cum a făcut și William. Înainte de a merge la facultate, a mers în Chile și a lucrat cu o asociație caritabilă, apoi a fost și în Florența, la Institutul Britanic.
  • În școala primară a primit porecla Squeak. Potrivit Ok Magazine, ea le-a povestit unor copii că acest nume a fost inspirat de porcușorii de guinea ai școlii. „Exista unul care se numea Pip și celălalt, Squeak. Așa că sora mea a primit porecla Pip, iar eu eram Squeak”, a spus ea.
  • În liceu a prins dragostea pentru sport și a dovedit că este foarte atletică. A fost căpitanul echipei de înot, dar a jucat și tenis și hochei.
  • Înainte de facultate și chiar și puțin după, Kate a ajutat-o pe mama ei, Carole, cu afacerea familiei. A demonstrat un mare talent în vânzări. Părinții ei au avut o firmă de organizări de evenimente și vindeau și decorațiuni pentru petreceri.
  • Kate a decis în ultimul moment să se înscrie la Universitatea St. Andrews, locul în care l-a cunoscut pe prințul William.
  • Conform The Guardian, în anii facultății, Kate a decis să condimenteze viața de student. A co-fondat o „societate a fetelor care beau” la St. Andrews, enervată că femeile erau excluse de asociațiile secrete mai vechi de acest fel. Nimeni nu și-a amintit, însă, dacă prințesa s-a îmbătat vreodată foarte tare.
  • Datorită școlii sale de elită de dinainte de St. Andrews, Kate făcea parte dintr-un grup social exclusivist, numit „Glossy Posse”. Acest lucru a făcut ca ea și William să se cunoască oficial mai ușor, întrucât el petrecea cu gașca Glossy Posse, un grup de tineri privilegiați care se relaxau la barurile și cluburile din zona rurală Gloucestershire.
  • A absolvit Universitatea St. Andrews în 2005, cu diplomă în Istoria Artei, și a făcut parte din echipa de hochei pe iarbă.
  • La un moment dat, William a decis să pună relația pe pauză. Aceea a fost perioada în care Kate a intrat în etapa ei de petrecăreață și a devenit campioană la canotaj.

Cu cine s-a iubit Kate Middleton înainte de a fi cu prințul William

Rupert Finch s-a căsătorit în 2013 cu Natasha Rufus Isaacs. Foto: Profimedia
Rupert Finch s-a căsătorit în 2013 cu Natasha Rufus Isaacs. Foto: Profimedia

În primul ei an la facultate, Kate s-a îndrăgostit de un coleg care era în ultimul an. Povestea ei cu Rupert Finch a fost dezbătută și în ultimul sezon al serialului „The Crown”. Relația a durat mai puțin de un an, dar cei doi foști iubiți au rămas prieteni. Mai mult, Rupert a și fost invitat la nunta lui William cu Kate.

După ce a absolvit Universitatea St. Andrews, Finch și-a continuat studiile în Drept. Acum este avocat și lucrează la o firmă din Londra, scrie Hello!.

În 2013, Rupert s-a căsătorit cu Lady Natasha Rufus Isaac, fiica unui marchiz și fondatoarea unui brand de modă pe care l-a purtat și Kate de câteva ori. Rufus și Natasha au trei copii și sunt buni prieteni și cu verișoara prințului William, Eugenie, și cu soțul acesteia.

Stilul vestimentar al lui Kate Middleton s-a transformat total de când a intrat în familia regală. Iată cum obișnuia să se îmbrace

**UK OUT** Kate Middleton leaving Mamilanji nightclubSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 13 / 23

Foto: Profimedia

De când s-a căsătorit cu William, Kate Middleton a devenit o emblemă a stilului. Fashionistele din toată lumea îi urmăresc fiecare apariție pentru a vedea cum se îmbracă. Dacă la gale poartă rochii scumpe, de designer, la angajamentele zilnice preferă și piese accesibile ca preț. În plus, Kate și „reciclează” ținutele, adică nu se teme să le poarte de mai multe ori.

Kate Middleton, 2002. Foto: Profimedia
Kate Middleton, 2002. Foto: Profimedia

Acum 20 de ani, altfel stăteau lucrurile, iar hainele clasice și elegante nu erau tocmai pe „radarul” ei. Pe vremea când mergea în club să danseze și se se distreze, rochiile mini, cu sclipici și paiete, maiourile și pantalonii scurți viu colorați erau „uniforma” ei. Mai mult, în 2002, a urcat pe podium într-o prezentare de modă a universității și nu s-a rușinat să apară într-o rochie total transparentă, prin care i s-a văzut lenjeria. Nu la mult timp după acel episod, a început o relație cu William.

Citește și: Pippa Middleton, secrete din trecut, adevăruri din prezent. Totul despre sora cea mică a Prințesei de Wales, și ea mamă a 3 copii

Citește și: Regula bizară pe care Kate Middleton nu o poate încălca atunci când se află în public. I s-a interzis să facă asta!

Citește și: Kate Middleton, dezvăluiri emoționante despre Prințul Louis, absent la înmormântarea reginei. Ce întrebare inocentă și adorabilă i-a adresat micuțul de 4 ani