Sunt vedete care-și țin familia departe de ochii lumii. Din pudoare, uneori rușine sau din cine știe ce alte motive. Nu e și cazul Adelei Popescu.

Actrița, care a reușit să-și facă o familie frumoasă și nemeroasă, nu se sfiește deloc cu părinții ei. Cea mai bună dovadă este cea mai recentă fotografie de pe conturile sale de socializare.

Vedeta, mamă a trei băieți, a postat ieri o imagine în care apare alături de tatăl ei. O imagine cât o mie de cuvinte, din care se vede și de unde a moștenit Adela trăsăturile. Sunt vizibile asemănările și fanii au fost impresionați, dar mai mișcați au fost de cuvintele vedetei, venite chiar din suflet.

„La mulți ani, tatăl meu! Îți mulțumim că ne-ai învățat și arătat că bunătatea e calea. Singura corectă. Te iubim! ❤️”, a scris Adela Popescu pe contul său de Instagram, unde a primit aproape 6.000 de aprecieri.

Fanii au recționat nu doar prin like-uri, ci s-au întrecut în a-i transmite urări. Printre aceștia s-au aflat și prieteni de-ai vedetei din showbiz.

Prietenele Adelei, Dana Rogoz și Laura Cosoi, n-au uitat să îi felicite pe amândoi. „La mulți mulți ani împreună❤️❤️❤️” – a fost urarea Danei Rogoz, mamă a doi copii, în timp ce Laura Cosoi i-a transmis, la rândul ei, ca de la mamă de 3 la mamă de 3: ”Sănătos să fie și să rămână la fel de înțelept❤️Bucură-te de el ❤️”.

Copilărie trăită la țară

Nu multă lume știe că Adela Popescu și familia ei au crescut la țară. Dar vedeta a afirmat în nenumărate rânduri că nu ar da pe nimic o astfel de viață, de care a avut norocul să se bucure la Șușani.

„Am avut cea mai frumoasă copilărie din lume. Atât de frumoasă încât îmi vine să plâng de fiecare dată când închid ochii și îi simt «parfumul».

Nu știu cum ar fi fost viața mea și a fraților mei dacă părinții noștri și-ar fi luat visele într-o geantă și ar fi venit la oraș. Nu știu dacă cireșul meu, fântâna mea, podul meu, elasticul, pitulușul, caii lui tataie, Paștele la Ușurei, Crăciunul pe uliță, Claudia, tanti Lili, capra Ciucurina, mămăliga, ploaia de vară, udatul grădinii, aratul porumbilor, claca, linul, mustul, chisălița, arșița, sania și câte și mai câte, nu știu dacă ar mai fi existat și odată cu ele și universul meu interior, singurul la care mă întorc când sunt descumpănită.

Din toamnă, părinții mei se vor muta «la oraș». Oh, doamne cât am așteptat. Cât am așteptat. Mami este deja de un an cu noi, ne ajută cu Alexandru, dar din toamnă va veni și tati și vor avea casa lor așa cum și-au dorit-o […] Din toamnă, vom fi toți aici!

Susaniul (satul în care a crescut, n.t.) drag nu va fi niciodată uitat, mai ales că noi vom continua să facem sărbătorile acolo, iar părinții mei să se mute la «reședința de la țară», în anotimpurile calde urmând să vină la București când e frig”, scria nu demult vedeta pe blog.

Vezi și Adela Popescu, 30 de poze superbe de la botezul fiului. Decor de vis și ploaie de vedete

Citește și:

Cum arată Monica Bârlădeanu în costum de baie, la 43 de ani: „E prima vacanță cu adevărat fabuloasă după foarte mulți ani”

Brigitte Macron și-a sărbătorit nepoțelul. Prima doamnă a Franței are 3 copii din prima căsnicie, pe care Emmanuel Macron îi adoră. Tiphaine e feblețea lui și asta se vede în toate pozele