Pentru cei mai mulți dintre noi, Asia înseamnă tinerețe. Tocmai de aceea, ne gândim cu nostalgie la această trupă de fete frumoase. Fete care, fără excepție, au rămas și ele frumoase.

Deși au trecut 15 ani de când trupa s-a destrămat, melodiile lor fac și acum furori la chefuri (sigur, poate nu chiar în vreme de pandemie). Cine nu-și amintește de hiturile trupei, așa cum sunt “Inima mea” sau “Dă-mi nopțile înapoi”.

Dar ce se întâmplă cu membrele trupei acum? O parte din ele sunt încă în peisajul muzical autohnton, iar altele au preferat să se dedice vieții de familie. Iată cu ce se ocupă acum Anca Neacșu, fostă componentă a trupei.

Fosta membră a trupei ASIA a stat câțiva ani departe de țară, atunci când soțul, de origine turcă, a avut o oportunitate de job în Turcia. Acesta este manager de hoteluri de lux, tip all inclusive.

“Da, am învățat și eu limba turcă. În primul an am fost și eu la cursuri și am învățat baza. Eu am stat 6 ani în Turcia, dar până la urmă înveți din zbor, de la oameni”, spunea Anca Neacșu pentru ciao.ro.

artista-are-43-de-aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Anca Neacșu și Serkan Yaman sunt de 10 ani împreună, însă deocamdată nu au copii.

Nu a prins microbul operațiilor estetice

În vârstă de 43 de ani, Anca Neacșu arată la fel de bine cum o știam. Întrebată dacă are operații estetice, ea a negat vehement.

“N-am operații estetice. N-am! Abia în această perioadă am descoperit și eu injecțiile cu acid hialuronic, tratamente la față, pentru riduri, hidratare.

Mă întreabă lumea mereu ce operații estetice am, dar nu am. Coafezele îmi bagă mâna în păr și mă întreabă dacă e părul meu sau extensii. Da, e al meu.

Buzele sunt ale mele, ochii ai mei, sânii sunt ai mei, fundul e al meu. Dacă e vreodată să-mi fac… de ce nu. Atât timp cât acestea sunt făcute să te ajute și să te facă să te simți tu mai bine, n-am nimic împotrivă”, spunea Anca în urmă cu trei ani pentru ciao.ro.

Cât despre ocupațiile actuale ale Ancăi, ea nu a renunțat niciun moment la muzică. E drept, însă, că suferă în această perioadă, la fel c aorice artist, de pe urma lipsei concertelor.

Vezi și Claudia Schiffer împlineşte azi 50 de ani. Cum arată acum modelul

Citește și:

Chef Sorin Bontea împlinește 51 de ani. Ce i-a transmis Florin Dumitrescu de ziua lui?

Adela Popescu, cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru Radu Vâlcan