A fost cea mai controversată amantă din istoria SUA, după ce idila ei de la Casa Albă cu președintele american de atunci, Bill Clinton, a ajuns în ziarele din întreaga lume. Au trecut 26 de ani de atunci, iar acum Monica Lewinsky se află din nou în centrul atenției. Ea a dat lovitura în lumea filmului.
Monica Lewinsky a devenit cunoscută din cauza scandalului iscat legat de Președintele SUA Bill Clinton, cu care a avut o relație ce a început în 1995, pe vremea când era stagiară la Casa Albă. S-au scris pagini întregi despre ea, fiind unul dintre cele cunoscute amantlâcuri din toate timpurile. Însă după scandalul răsunător de la Casa Albă, Monica a preferat ani întregi să stea cât mai departe de atenția presei, ulterior devenind designer, speaker motivațional și prezentatoare TV, iar acum și producător.
Recent, ea a atras toate privirile pe covorul roșu, fiind prezentă la priemera serialului „Impeachment: American Crime Story ”, în care este portretizată faimoasa aventură a lui Bill Clinton cu Monica. Serialul şi-a avut premiera pe 1 septembrie, în Los Angeles, unde actriţa din rolul principal, Beanie Feldstein, în vârstă de 28 de ani, și-a făcut apariția pe covorul roşu alături de nimeni alta decât Monica Lewinsky, acum în vârstă de 48 de ani, producătoarea serialului.
Cum arată la 48 de ani cea mai controversată amantă din istorie?
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2021/09/profimedia-0400545736.jpg)
Monica a purtat pentru eveniment o rochie până la genunchi, cu inserţii metalice, iar look-ul ei a fost mai diferit faţă de cel cu care ne obişnuise până acum, cu părul vopsit şaten cu şuviţe blonde, iar pielea extrem de bronzată.
În acest serial, rolul preşedintelui Clinton este interpretat de actorul Clive Owen, iar distribuţia este întregită de actriţele Sarah Paulson şi Mira Sorvino.
Monica Lewinsky a devenit cunoscută din cauza scandalului iscat legat de Președintele SUA Bill Clinton, cu care a avut o relație ce a început în 1995. Ea este, de altfel, producător al serialului care are zece episoade.
În 1995, cu ajutorul unei rude, Monica a obținut un internship neplătit la Casa Albă care a durat doar pe parcursul verii. Se pare că voluntariatul ei s-a prelungit și s-a transformat într-un job plătit, iar contractual Monicăi la Casa Albă a durat până la sfârșitul anului 1995.
La sfârșitul anilor 90, au apărut speculațiile în presă cu privire la o potențială amantă a președintelui Bill Clinton, iar Monica Lewinsky a recunoscut că între ea și președintele SUA de atunci exista o conexiune și că cei doi ar fi întreținut relații sexuale chiar în Biroul Oval din Casa Albă, în repetate rânduri, între noiembrie 1995 și martie 1997.
Totul a început de la faptul că Bill Clinton fusese acuzat că a agresat-o sexual pe Paula Jones, o angajată la stat, pe când Bill Clinton era Guvernatorul statului Arkansas. Apoi presa a făcut investigații și s-a ajuns la cazul cu Monica Lewinsky, care nu a putut fi trecut cu vederea, în special după ce ea decis să spună adevărul.
După tot acest scandal, în aprilie 1996, Lewinsky a fost transferată de superiorii ei de la Casa Albă la Pentagon, pentru că văzuseră că ajunsese să petreacă prea mult timp în preajma președintelui Bill Clinton.
Bill Clinton ajuns la tribunal a negat, sub jurământ, faptul că între el și Monica Lewinsky ar fi existat vreun fel de legătură sau relație sexuală. În 1998, Bill Clinton a declarat pe un post TV că nu a întreținut relații sexuale cu Monica, încercând să clarifice situația și să pună capăt speculațiilor.
Până la urmă, pentru că aparent existau probe împotriva lui, precum o rochie de-a Monicăi Lewinsky pătată cu secreții ce aparțineau președintelui Bill Clinton, acesta a recunoscut totul.
Andrew Morton, un jurnalist al acelor vremuri, a cooperat cu Monica Lewinsky și -a scris autobiografia intitulată “Monica’s Story”, în care prezintă relația ei cu Bill Clinton, din punctul ei de vedere.
În urma interviurilor care i s-au luat Monicăi după marele scandal, dar și după publicarea autobiografiei, aceasta a reușit să strângă o avere frumoasă. În 1999, în încercarea de a-și lua gândul de la aventura care i-a umbrit trecutul și cariera, Monica s-a focusat pe creativitatea ei și pe faima pe care o dobândise și și-a lansat propria colecție de genți.
În anul 2000, Monica Lewinsky a semnat un parteneriat cu o companie ce procura diete și programe de slăbit pentru cei care își doreau să fie în formă. În 2003, bruneta a ajuns chiar să aibă propria emisiune TV numită Mr. Personality.
Foto: Profimedia
Citește și: