Cristina Ich, una dintre cele mai apreciate influencerițe din țara noastră, este foarte activă pe paginile de socializare și a postat o fotografie de la 17 ani, așa cum le promisese fanilor săi.
„V-am promis poze de la 17 ani. Eu mereu supărată. Ținuta de la Georgeta la purtător”, a scris Cristina Ich pe rețelele de socializare.
Vedeta le-a promis de multă vreme urmăritorilor ei o poză din perioada adolescenței, iar acum s-a ținut de cuvânt. Cristina Ich era în pas cu moda încă de la 17 ani și avea mare grijă de aparițiile ei.
Frumoasă ca de fiecare dată, cu părul lung și strălucitor, influencerița și-a uimit toți fanii cu ultima postare de pe rețelele de socializare. Ei bine, este evident că îndrăgita Cristina Ich a fost pasionată încă din adolescență de modă.
În fotografia postată, vedeta părea puțin cam supărată și îngândurată, dar acum își amintește cu drag de acea perioadă. Grijile de atunci par departe și mici comparativ cu cele din viața de adult.
Între timp, frumoasa brunetă, ajunsă la vârsta de 34 de ani, a devenit mamă, ea dăruindu-i lui Alex Pițurcă, în vârstă de 37 de ani, un băiețel. Cei doi sunt părinții lui Noah Alexandru, care a trecut deja de doi ani.
Cei doi nu s-au căsătorit încă, însă locuiesc împreună de ceva vreme, ca o adevărată familie.
Citește și:
Soția lui Ștefan Stan, probleme după cezariană. A fost chemată Ambulanța, a fost pusă pe perfuzii