Prezentatorul TV și-a prezentat locuința pentru Lovedeco.ro, menționând că în ultima vreme aici și-a pus amprenta și cea care i-a devenit soție, cea care curând îl va face și tătic, Gabriela Prisăcariu.

De altfel, odată cu mutarea acesteia în casă, s-au făcut niște modificări. Subsolul proiectat inițial pentru a cuceri fetele, cu un cinematograf pentru doi, a fost transformat în cameră de gaming, o destinație mai potrivită pentru noul statut, de bărbat însurat, al lui Dani.

Apoi, singura încăpere care a stat goală timp de zece ani va deveni camera copilului. Pereții au fost îmbrăcați deja într-un tapet cu motive din savană (vizibil în fotografiile publicate de Gabriela pe rețelele de socializare), iar mămica a pregătit pătuțul, masa de înfășat și un fotoliu comod pentru alăptat.

Dani Oțil, în vârstă de 41 de ani, spune că este foarte mândru de alegerile în materie de mobilier pe care le-a făcut în urmă cu 10 ani. Piesele nu doar că rezistă foarte bine, dar trezesc în continuare admirația musafirilor mai mult sau mai puțin înstăriți ai cuplului.

A primit un cadou de nuntă special de la colegii de la Neatza

camera-de-jocuri-de-la-subsolSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Este vorba despre o canapea foarte comodă, cumpărată ”la jumătate de preț” și care curând va fi schimbată cu una mai încăpătoare, o masă din lemn masiv, măsuța de cafea montată pe câteva elemente de la o drezină, dar și rafturile folosite pentru a compartimenta livingul.

Casa în care locuiește acum, una nu foarte mare, ci mai degrabă înaltă, nu a fost folosită de nimeni înainte, însă a stat nelocuită o vreme și era deja deteriorată când a văzut-o Dani, după cum chiar el a povestit. Baia mică de jos a fost desființată, iar în locul ei a fost construit un dressing.

În acealaltă baie, una foarte spațioasă, se află o cadă rotundă, de unde, printr-o lucarnă, se poate admira soarele, ziua, sau stelele, noaptea. ”Doamna de la care am cumpărat-o mi-a zis s-o iau, că o să încăpem și trei în ea”, spune mucalit Dani.

Pe peretele din baie Dani a atârnat o placă foarte dragă lui, handmade, primită de la un prieten din Filipine.

Dar nu doar interiorul este interesant, ci și exteriorul. În fața casei e plantat un măslin de 200 de ani, adus din Grecia ca dar de nuntă pentru Dani și Gabriela, din partea colegilor de la ”Neața”. Arborele are o semnificație aparte și simbolizează pacea, purificarea, fertilitatea puterea, victoria și răsplata.

De altfel, exteriorul casei lui Dani este la fel de primitor ca interiorul. O terasă cu pergolă din lemn cu acoperiș din pânză, retractabil – o raritate acum zece ani, când a proiectat-o Dani, dar foarte populară acum printre proprietarii de vile – prelungește firesc zona de relaxare din interior.

Vezi și Gabriela Prisăcariu naște în câteva zile. Cât cântărește bebelușul și câte kilograme a luat soția lui Dani Oțil în sarcină

Citește și:

Cristina Cioran și-a adus fetița acasă! Prima imagine cu Ema, după o foarte lungă așteptare

Prințul Albert de Monaco și prințesa Charlene tot mai aproape de divorț. Cu cine a fost surprins la un bal?