„Nu-mi vine să cred că sunt în remisie. Mă simt norocoasă că sunt în viață în fiecare minut, în fiecare secundă din zi”, a declarat Shannen pentru revista People.
Doherty a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2015. După doi ani de tratamente a reușit să învingă cancerul în 2017, iar suferința și boala a făcut-o ca relația ei cu soțul său, producător Kurt Iswarienko, să fie una mult mai puternică și i-a unit mai mult ca orice.
“Kurt și eu ne apreciem mult mai mult acum. Nu lăsăm să treacă vreo noapte în care să stăm supărați unul pe celălalt. Ultima dată când am avut o ceartă mare a fost înainte să mă îmbolnăvesc”, a mărturisit frumoasa actriță.
„Felul în care mă vede Kurt m-a ajutat să fiu o persoană mai bună. Îmi zicea mereu: Nu am văzut pe nimeni care să facă față unei situații atât de dificile cu așa multă grație. Ești atât de puternică”, a mai adăugat Shannen.
Shannen Doherty s-a refăcut complet după cancer
Îndrăgita actriță pare că s-a recuperat complet după trauma trăită, iar acum de fiecare dată când apare în public este zâmbitoare și arată mai bine ca oricând. În loc să îmbătrânească, Shannen pare că întinerește de la o zi la alta. Deși este sănătoasă acum, Doherty spune că trupul ei s-a schimbat pentru totdeauna. Recent a început filmările la noua serie Beverly Hills 90210 și s-a pozat alăturid e doi dintre colegii ei, Ian Ziering și Brian Austin Green
„Am cu adevărat grijă de mine și cred că mă aflu într-o condiție fizică foarte bună pentru cineva care a fost în situația mea”, a mai spus Doherty.
Shannen Doherty a povestit că ședințele de chimioterapie au avut un efect devastator asupra ei, iar toată lumea credea că se va stinge și toate organele îi vor ceda. Ea nu mai putea să mănânce nimic, nu-și mai putea ridica nici capul și nu avea putere nici să sugă un cub de gheață, însă cuvintele soțului ei au făcut-o să lupte cu toată puterea ei pentru viață.
„Un moment crucial pentru mine a fost într-o perioadă în care eram aproape moartă de la chimioterapie. Se temeau că organele mele vor ceda pentru că nu puteam să țin nimic în mine. (n.r.-tot ce mânca vomita). La un moment dat, nu mai puteam nici să-mi ridic capul, nu puteam nici să sug un cub de gheață, eram terminată. Și Kurt plângea și mi-a spus : Te rog, nu mă părăsi. M-am uitat la el și m-am gândit că nu pot să-i fac una ca asta. Așa că am încercat să mă adun și cu ultimele puteri am început iar să lupt. Eu și Kurt am trecut prin unul dintre cele mai dureroase lucruri prin care poate trece un cuplu, dar pe noi ne-a făcut mai puternici”, a mărturisit celebra Brenda.
Citește și: